Acasă Sport FC Timişoara – Steaua, meci cu grad ridicat de risc

FC Timişoara – Steaua, meci cu grad ridicat de risc

DISTRIBUIȚI

Peste 250 de jandarmi vor asigura ordinea publică în jurul stadionului “Dan Păltinişanu”, înainte şi după meciul FC Timişoara – Steaua. Partida programată să înceapă vineri, de la ora 21, este socotită de forţele de ordine ca una cu grad ridicat de risc. Prima măsură în forţă este interzicerea comercializării de băuturi alcoolice între orele 18-23 în zona stadionului “Dan Păltinişanu”, delimitată de străzile Surorile Martir Caceu – Diaconu Coresi (până la intersecţia cu strada Cerna), Dr. Iosif Bulbuca (pînă la Billa) – Aleea Ripensia (până la intersecţia cu B-dul Eroilor). La această competiţie sportivă se estimează participarea unui număr de 26.000 de spectatori, dintre care 500 de suporteri vor fi ai echipei oaspete. Şapte suporteri ai echipei F.C. Timişoara şi 43 ai echipei Steaua Bucureşti au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei.
Aceştia sunt sfătuiţi de oamenii legii să nu cumva să-şi încerce norocul să intre la meci.
Cei care refuză să se supună controlului corporal, încearcă să pătrundă cu obiecte contondente la meci sau sub influenţa băuturilor alcoolice, riscă să vadă partida la televizor.

Comentarii

comentarii