Acasă Actualitate Fermierii din Timiş au trimis o scrisoare ministrului Agriculturii

Fermierii din Timiş au trimis o scrisoare ministrului Agriculturii

DISTRIBUIȚI

joi fermierii DSCF1687Comitetul de Conducere al Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice (ACCPT) Timiş a trimis, joi, 9 mai, de Ziua Europei, o scrisoare ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, şi secretarului de stat Daniel Butănoiu, cu mai multe chestiuni cu care se confruntă agricultorii din judeţul Timiş. În acelaşi timp, ei solicită o birocraţie mai mică în accesarea subvenţiilor şi fondurilor de la Uniunea Europeană. Una dintre probleme a fost legată de subvenţia pe motorină pe 2012. Această subvenţie a fost plătită pe trimestrele unu, doi şi patru, iar pe trimestru trei, nu. “Asociaţia noastră insistă la minister să ni se dea explicaţii de ce nu s-a plătit subvenţia pe trimestrul trei 2012, când s-a utilizat cea mai multă motorină, fiindcă a fost perioada când au avut loc foarte multe lucrări agricole. Dorim ca pe 2013, agricultorii să primească în continuare această subvenţie pe motorină”, a decalarat Nicolae Oprea, secretarul executiv al asociaţiei. A doua problemă ridicată este cu privire la subvenţionarea primelor de asigurare. “Statul trebuie să subvenţioneze 50% din primele de asigurare pentru culturile cerealiere. Pentru 2012, primele de asigurare pentru păioase au fost plătite în întregime, iar pentru culturile prăşitoare din primăvara 2012 au fost plătite în proporţie de 50%. Insistăm la Ministerul Agriculturii ca aceste prime să se plătească în continuare şi în 2013. Fermierii sunt interesaţi să mai facă aceste asigurări ale culturilor”, a spus Oprea.
A treia chestiune ridicată în scrisoare este intenţia Ministerului Agriculturii de a acorda 50.000 de euro pentru micii agricultori privind modernizarea fermelor în domeniul zootehnic şi vegetal. “Este o măsură pe care fermierii din Timiş o apreciază, fiindcă suma este foarte importantă, dar doresc o birocraţie redusă pentru a accesa mult mai uşor aceste sume”, a spus Oprea.

Comentarii

comentarii