Acasă Actualitate Fermierii din Timiş şi Arad vor primi cei mai mulţi bani

Fermierii din Timiş şi Arad vor primi cei mai mulţi bani

DISTRIBUIȚI

“Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va plăti, începând de miercuri, 10 februarie, suma de 184, 8 milioane lei, reprezentând tranşa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine/caprine”, a informat APIA Timiş.  Astfel, 44.248 de fermieri vor primi 29 lei/cap de animal, pentru un efectiv de 6.373.000 capete ovine/caprine. Prima tranşă primită de beneficiari, la sfârşitul anului 2009, a fost de 15 lei/ cap de animal.
Potrivit situaţiei centralizate, în funcţie de numărul  de capete de animale eligibile, cele mai mari sume aferente tranşei a doua vor fi plătite în judeţele Timiş (13,690,726 lei, pentru 472,094 capete), Sibiu (11,121,500 lei, pentru 383,500 capete) şi Arad (9,001,542 lei, pentru 310,398 capete). Pentru a facilita accesul la credite al beneficiarilor plăţilor Naţionale Directe Complementare (CNDP) pentru activităţile curente, APIA a încheiat convenţii cu băncile comerciale şi cu Fondul de Garantare a Creditului Rural – IFN SA. APIA a încheiat convenţii cu CEC Bank SA, BRD – Groupe Societe Generale SA, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank SA, Bancpost şi Alpha Bank.

Comentarii

comentarii