Acasă Economic Fermierii din Timiș vor primi 925 de lei pe hectarul de grâu...

Fermierii din Timiș vor primi 925 de lei pe hectarul de grâu distrus de secetă. Când vin banii?

DISTRIBUIȚI

Conform Direcției Agricole Județene (DAJ) Timiș, au fost înregistrați 1.038 de fermieri cu o suprafață de 43.505 ha de culturi de toamnă calamitate de secetă, în anul agricol 2019 -2020, în Timiș.

”Banii vor veni la începutul lunii septembrie, dar fermierii trebuie să se adreseze APIA Timiș, unde se depun și cererile de despăgubire”, a spus prof. univ. dr. Doru Petanec, directorul DAJ Timiș, luni 6 iulie 2020.

Nivelul despăgubirilor sunt următoarele: grâu și secară 925 de lei pe ha, orz, 912 lei pe ha, orzoaică 951 lei pe ha și triticale 805 lei pe ha.

”Sumele ce cu care vor fi despăgubiți fermierii vor fi cuprinse în următoarea rectificare bugetară, iar plățile vor fi făcute la începutul lunii septembrie”, a subliniat Adrian Oros, ministrul Agriculturii, într-o conferință de presă susținută la sediul MADR.

La nivel național, au fost înregistrați 34.647 fermieri, cu o suprafață de 1.168.000 de ha calamitată.

Comentarii

comentarii