Acasă Cultura FEST-FDR 2018. Lansare inedită de carte, la Două Bufnițe, în Piața Unirii...

FEST-FDR 2018. Lansare inedită de carte, la Două Bufnițe, în Piața Unirii Timișoara

DISTRIBUIȚI

În cadrul FEST-FDR 2018, duminică, 6 mai, de la ora 17:00, va avea loc o inedită lansare de carte, despre teatrul contemporan, la Librăria “La Două Bufnițe”, din Piața Unirii din Timișoara.

Prezintă Radu Apostol. Volumul al cărui autor este  Theodor-Cristian Popescu a apărută la Editura Eikon. “Această carte descrie aventura imaginării unui program masteral de regie a teatrului contemporan prin care am creat un spațiu de dialog și interogație complementar activității mele principale, cea de regizor. Filozofia, structura și temele acestui program sunt, după știința mea, complet originale. Eu nu le-am mai întâlnit nicăieri, dar sursele diferite de inspirație sunt menționate în cuprinsul cărții. O selecție de articole publicate mai ales de-a lungul anilor nouăzeci, anii mei de formare, însoțește prezentarea programului masteral pe care l-am creat și îl conduc de zece ani la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș”, spune Theodor-Cristian Popescu. Intrarea este liberă.

Comentarii

comentarii