Acasă Cultura Festival de film digital pentru copii, la Lugoj

Festival de film digital pentru copii, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 6 „Anişoara Odeanu” din Lugoj va organiza luni, 16 mai, prima ediţie a Festivalului de film digital pentru copii „Eu şi poveştile bunicii”. Manifestarea are ca scop promovarea filmelor de scurt metraj (cu o durată de maxim 7 minute) realizate de copii în cadrul proiectului „Eu şi poveştile bunicii”. În prima parte a festivalului, care va avea loc la Şcoala nr. 6 „Anişoara Odeanu”, între orele 12 şi 14, elevii participanţi vor prezenta, în cadrul celor două workshop-uri, modalităţile de realizare a filmelor cu ajutorul programelor Photo Story3 şi Windows Live Movie Maker. În partea a doua, care se va desfăşura între orele 16 şi 19, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, vor fi prezentate filmele înscrise la cele patru secţiuni ale festivalului: „Şcoala mea”, „Locul în care m-am născut”, „Poveştile copilăriei”, „Tema la alegere”. Vor participa elevi de la Şcoala nr. 6 „Anişoara Odeanu” Lugoj şi de la şcolile partenere în proiectul „Eu şi poveştile bunicii”.
 

Comentarii

comentarii