Acasă Cultura Festival de Operă şi Operetă, în Parcul Rozelor

Festival de Operă şi Operetă, în Parcul Rozelor

281
DISTRIBUIȚI

Ajuns la cea de-a cincea ediţie, Festivalului de Operă şi Operetă aduce şi anul acesta pe scena din Parcul Rozelor din Timişoara arii celebre. Ediţiile anterioare ale festivalului s-au bucurat de un mare succes în rândul timişorenilor, accesul la eveniment fiind liber. Festivalul, care va avea loc la sfârşitul lunii august, între 28 şi 30 august, este organizat de Opera Naţională Română din Timişoara, în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului. Spectacolele vor începe în fiecare seară de la ora 20.30, la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor, cu o mică excepţie. În prima zi de festival, vineri, 28 august, este programată opera în patru acte de Giuseppe Verdi – “Nabucco”, pe libretul de Temistocle Solera. Sâmbătă, 29 august, Parcul Rozelor va răsuna pe acordurile operei în două acte pe muzica semnată de Gioacchino Rossini şi libretul de Cesare Sterbini, după comedia omonimă a lui Beaumarchais – “Bărbierul din Sevilla”. Duminică, 30 august, organizatorii festivalului vor aduce pe scena Teatrului de Vară, la ora 12, singspiel-ul “Hansel şi Gretel” de E. Humperdinck, pe libretul de A. Wette, urmat seara, de la ora 20,30, de Gala de Operă şi Operetă, unde se vor putea audia arii şi duete din creaţia compozitorilor: Gioacchino Rossini, Gaetano Donizetti, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, George Bizet, Charles Gounod, Johann Strauss, Emmerich Kalman, Franz Lehar, Robert Stolz şi Frederick Loewe.

Comentarii

comentarii