Acasă Cultura Festival internaţional de blues, la Lugoj

Festival internaţional de blues, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Cea de-a patra ediţie a Festivalului internaţional „Blues Fest” de la Lugoj va avea loc în zilele de 6 şi 7 aprilie, pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”. În prima zi, începând cu ora 19, vor concerta formaţiile „Rambling Blues” din Szeged (Ungaria) şi „Blues Project” din Lugoj, cu binecunoscuţii Freddy Stauber şi Cezar Costescu, iar în ziua a doua, de la aceeaşi oră, vor evolua în faţa publicului lugojean Berti Barbera şi Nicu Patoi, precum şi trupa „Cyfer Trio” din Bucureşti. Manifestarea – organizată de Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, în colaborare cu Primăria Lugoj şi Consiliul Judeţean Timiş – va fi prezentată de Berti Barbera, o personalitate a blues-ului românesc. Prima ediţie a Festivalului internaţional de blues de la Lugoj s-a desfăşurat, în februarie 2009, sub auspiciile marelui muzician şi promotor al blues-ului în Romania, Bela  Kamocsa.

 

Comentarii

comentarii