Acasă Actualitate Festivalul Codru face puieți. Peste 10.000 de salcâm plantați pe Dealurile Recașului

Festivalul Codru face puieți. Peste 10.000 de salcâm plantați pe Dealurile Recașului

DISTRIBUIȚI

Organizatorii festivalului Codru îi invită pe timișoreni la o cea de-a treia sesiune de plantare, care va avea loc sâmbătă și duminică. Anul acesta a fost aleasă o nouă locație, la Două Dealuri din apropierea orașului Recaș, la o distanță de 25 de kilometri de Timișoara.

Primele două sesiuni de ecologizare, organizate în 2019 și 2022, la Pădurea Bistra. În cele doua sesiuni de plantare au fost plantați 8000 de puteți, iar pentru acest weekend au fost pregătiți 10.000 de copăcei.

“Fiecare participant la festivalul Codru înseamnă de fapt un copac plantat în natură. Fiecare bilet se transformă într-un copac. Sâmbătă și duminică vom avea o nouă sesiune de plantare. Scopul nostru este să aducem un plus naturii, să o îmbogățim dar să și ecologizăm. Zona unde vrem să plantăm minim 10.000 de puieți de salcâm este un deal pe care ne dorim să îl împădurim pentru a reface ecosistemul locației. Acolo este și o zonă mlăștinoasă care are nevoie de consolidare. Deocamdată avem câteva sute de voluntari înscriși și ne bucurăm că vor veni așa mulți”, spune reprezentantul festivalului Codru, Anderca Iancea.

Participarea este gratuită, ustensilele necesare plantării sunt asigurate de către organizatori. Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10.00-18.00. Sesiunile de plantare se vor realiza, din oră în oră, în grupuri de câte maxim 50 de persoane.

Cei care doresc să se alăture campaniei sunt rugați să se înscrie la acest formular:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScNVan2cPws2XjG0crM2tRXgpc232zNI_CAgpfLTmr4wr66NQ/viewform

Seara va fi organizat un foc de tabără cu DJ-i.

Comentarii

comentarii