Acasă Eveniment Festivalul de cântare religioasă, la Biserica „Învierea Domnului” din Lugoj

Festivalul de cântare religioasă, la Biserica „Învierea Domnului” din Lugoj

DISTRIBUIȚI

cor LTOR lugoj 2Vor participa formaţii şi grupuri corale din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Satu Mare

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de cântare religioasă „Pe Tine Doamne, Te lăudăm” va avea loc, în prima duminică din luna iulie, la Biserica „Învierea Domnului” din Lugoj.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală „Oppidus” în colaborare cu Biserica „Învierea Domnului şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi Primăria Lugoj. „Prin acest festival de cântare religioasă, ajuns la ce-a de-a IV-a ediţie, ne-am propus să marcăm momentul târnosirii bisericii noastre de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, eveniment care a avut loc în prima duminică din luna iulie 2009. Astfel, dorim ca sărbătoarea sfinţirii bisericii să fie aniversată anual, în prima duminică din luna iulie”, ne-a declarat preotul iconom stavrofor Mihai Sidei, parohul Bisericii „Învierea Domnului” şi iniţiatorul acestui eveniment, menţionând că festivalul are ca obiectiv „promovarea valorilor cultural-religioase, având la bază genericul <Pe Tine Te lăudăm; pe Tine Te binecuvântăm; Ţie îţi mulţumim Doamne şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru>”. La ediţia din acest an au fost invitate să participe formaţii şi grupuri corale din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Satu Mare. În cadrul acestei ediţii a festivalului, care va debuta la ora 11, vor concerta: Corul „Armonii” al Şcolii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj (dirijor – prof. Katy-Gianina Strugaru), Corul „Osana” al Ligii Tineretului Creştin Ortodox Român Lugoj (dirijor – prof. Alina Bogoevici), Corul „Solemnis” din Satu Mare (dirijor – prof. Maria Chiş), Grupul Vocal „Sfinţii Adrian şi Natalia” din Arad (dirijor – Adrian Ştefan Bugyi), Corul Bisericesc din comuna Glimboca (dirijor – ing. Ioan Gaşpar), Corul „Tibiscum” al studenţilor din Caransebeş (dirijor – preot Gheorghe Tistu), Corul „Învierea Domnului” al Catedralei Episcopiei Caransebeş (dirijor – preot Gheorghe Tistu) şi Corul Preoţilor din Protopopiatul Lugoj (dirijor – preot Cristian Cerbu). În finalul festivalului, cunoscuta solistă de muzică populară Liliana Savu Badea (din Buziaş) şi preotul Marian Mărcuş (din Caransebeş) vor interpreta câteva piese religioase. Toate formaţiile şi grupurile corale vor primi o Diplomă de participare, având în vedere că, la ediţia din acest an, organizatorii au renunţat la ierarhizare.

Comentarii

comentarii