Acasă Actualitate Festivalul „Rock pe 2 Roţi”, în weekend, la Lugoj

Festivalul „Rock pe 2 Roţi”, în weekend, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Cea de-a VII-a ediție a festivalului în aer liber „Rock pe 2 Roţi” va avea loc în zilele de 6 și 7 iulie, la Lugoj. În cadrul evenimentului, organizat de către Clubul de motocicliști Road Patrol MC Lugoj, vor avea loc o serie de concerte susținute de formații din țară și din străinătate. Vor concerta trupele: Iris, Bucovina, Altar, Ashine (Slovenia), Kuadra (Italia), Live Evil (Cehia), Mist, Lupu’ cel Rău, The Last Stand, Lucky Thirteen. Pe toată durata festivalului, care se va desfășura la baza sportivă a fostului Liceu Agricol din Lugoj, de pe Calea Timişoarei – km 3, participanții vor avea parte de un program atractiv cu multe surprize, concursuri cu premii, o paradă a motocicliștilor și plimbări în împrejurimi. Parada vehiculelor pe două roți va avea loc sâmbătă, de la ora 12, pe traseul: Fostul Liceu Agricol – Primărie – Podul de Fier – strada N. Bălcescu – strada Ep. Dr. Ion Bălan – sensul giratoriu de la Benzinăria Mol – strada Bucegi – Podul de Beton – Universitate. În cadrul festivalului va avea loc și o tombolă a biletelor de intrare la eveniment, iar unul dintre participanți va pleca acasă cu Marele Premiu: o motocicletă Yamaha FJ 1200.

 

Comentarii

comentarii