Acasă Actualitate Fii cool! Traversează tot timpul pe verde!

Fii cool! Traversează tot timpul pe verde!

DISTRIBUIȚI

Fundaţia Dori Slosberg România a lansat o campanie de responsabilizare a pietonilor, cu titlul „Fii cool! Traversează tot timpul pe verde!”. Acţiunea fundaţiei se bucură şi de sprijinul iniţiatorilor şi al coordonatorilor campaniei „Nu te pune cu Timişorenii”, ţinând cont de scopul comun al acestora – redescoperirea spiritului civic, responsabilizarea cetăţenilor şi încurajarea respectului faţă de propria persoană şi faţă de cei din jur.

 

„Ne grăbim. Ne grăbim să ajungem la întâlniri, la şcoală, la facultate, la muncă. Ne simţim cool şi invincibili atunci când fentăm viaţa. Însă oare de câte ori o putem păcăli? Putem fi nebuni, liberi, nonconformişti, independenţi, dar şi responsabili pentru siguranţa noastră. Fii cool! Traversează tot timpul pe verde!”, declară reprezentanţii Fundaţia Dori Slosber, declaraţie la care se daugă şi mesajul de pe afişul campaniei: „Un minut în plus sau în minus nu mai contează atunci când vei petrece două luni în recuperare pentru că ai trecut pe roşu”. 

Dori Slosberg România este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică. Proiectele şi activităţile organizaţiei se concentrează pe educaţie/informare/prevenţie, cooperare şi advocacy, în direcţia creşterii siguranţei în trafic. Aceste sunt derulate prin intermediul unor surse multiple de venit: granturi şi finanţări provenite de la instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale, sponsorizări din partea companiilor, donaţii.

Campania „Nu te pune cu timişorenii!”, lansată de Cluburile Rotary din Timişoara, Primăria Timişoara şi Fundaţia Bega, în urmă cu aproape 3 ani, urmăreşte redescoperirea simţului civic al timişoreanului, cu dezvoltarea respectului faţă de oraş, al curăţeniei, respectarea spaţiilor interzise fumatului, cu implicarea tinerilor în activităţi de voluntariat în acest sens. Fiindcă a avut mare succes în Timişoara, proiectul a fost extins şi adaptat şi în mai multe localităţi din Timiş.

Comentarii

comentarii