Acasă Politica Filialele bănățene ale UNPR s-au întâlnit la Reşiţa

Filialele bănățene ale UNPR s-au întâlnit la Reşiţa

DISTRIBUIȚI

Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu s-au întâlnit la Reşiţa cu şefii UNPR din Timiş, Hunedoara, Arad şi Caraş-Severin
Conducerea Uniunii Naţionale Pentru Progresul României a poposit sâmbătă, 3 iulie, la Reşiţa, pentru a participa la întâlnirea delegaţilor din zona de vest, respectiv a judeţelor Caraş-Severin, Arad, Timiş, Hunedoara şi Mehedinţi. Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, preşedintele executiv Gabriel Oprea şi preşedintele de onoare al formaţiunii, Cristian Diaconescu, au fost prezenţi la reuniunea de la Reşiţa, alături de alţi lideri centrali şi locali ai formaţiunii.
Cei trei preşedinţi ai UNPR s-au întâlnit sâmbătă cu peste 400 de delegaţi ai localităţilor şi ai judeţelor din zona de vest a ţării, evenimentul având loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Pentru a nu întârzia la întâlnirea politică, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a venit cu elicopterul, din Moldova, unde a participat la vizitele de lucru ale guvernului, în zonele sinistrate. Cu toate acestea, pentru a asista la conferinţa de presă de după întâlnire, jurnaliştii au aşteptat peste o oră şi jumătate faţă de ora programată. Conducerea de partid şi de stat s-a scuzat pentru întârziere, care a fost pusă de ziarişti pe seama tinereţii formaţiunii politice, care s-a înscris oficial, la Tribunal, abia de două luni.

Liderii UNPR au spus că au creat acest partid urmărind două aspecte principale, care sunt şi pilonii pe care se sprijină UNPR, respectiv interesul naţional şi dialogul social. În cadrul acestor doi piloni, ca o subsecvenţă esenţială, se înscrie şi dorinţa partidului de a contribui la stabilitatea politică, de unde decurg şi stabilitatea socială şi economică. De fapt, a spus Gabriel Oprea, stabilitatea naţională a fost motivul determinant pentru care UNPR s-a alăturat guvernării, altfel ar fi fost jale, haos şi vai-şi-amar.

UNPR vrea să modifice legile austerităţii

Marian Sârbu a vorbit de o diminuare a fondurilor de salarii, astfel încât ordonatorii de credit să aibă răspunderea să stabilească pe cine trebuie să concedieze şi cu cine să lucreze, cu salariile nediminuate.

Ion Tabugan, preşedintele Organizaţiei Judeţene Caraş-Severin a UNPR şi vicepreşedinte pe ţară, împreună cu Adorian Solomonesc, preşedintele Organizaţiei Caraş-Severin, au vorbit despre avalanşa de cereri pentru înscrierea în partid, astfel încât în judeţ sunt deja peste 1.700 de membri, şi numărul lor este în creştere. „În partid vin, în general, tineri, care nu au mai făcut politică până acum, ceea ce e un lucru foarte bun”, a declarat Gabriel Oprea. „Prioritare pentru UNPR sunt problemele cu care se confruntă acum populaţia ţării”, a mai spus ministrul Apărării.

Comentarii

comentarii