Acasă Eveniment Filtre ale poliției pe drumurile din vestul țării. Sunt căutate două persoane...

Filtre ale poliției pe drumurile din vestul țării. Sunt căutate două persoane au intrat într-o locuinţă unde au agresat două femei şi au furat bani, bijuterii şi o maşină, apoi au fugit

DISTRIBUIȚI

Două persoane au intrat, marţi, într-o locuinţă din Cistei, judeţul Arad, unde au agresat două femei şi de unde au furat bani, bijuterii şi o maşină, apoi au fugit. Suspecţii sunt căutaţi de poliţişti, care au instituit filtre pe toate drumurile.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, poliţiştii oraşului Chişineu-Criş au fost sesizaţi, marţi, despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil din Cintei, unde ar fi agresat două femei.

Ulterior, suspecţii ar fi sustras o sumă de bani, bijuterii şi un autoturism, deplasându-se într-o direcţie necunoscută.

Ca urmare, a fost constituită echipă de cercetare complexă, sub coordonarea şefului inspectoratului, formată din poliţişti de investigatii criminale, criminalişti, precum şi de la celelalte structuri din cadrul IPJ Arad. De asemenea, au fost instituite filtre, pe toate sectoarele de drum.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru tâlhărie calificată, în vederea identificării bănuiţilor şi luării măsurilor legale care se impun.

Totodată, a fost informată unitatea de parchet competentă.

Comentarii

comentarii