Acasă Actualitate Focar de Covid-19 la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara

Focar de Covid-19 la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Ultima raportare a Direcţiei de Sănătate Publică Timiş arată  că la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara a fost declarat un focar activ, cu şapte angajaţi infectaţi, cu toţii fiind de asemenea și vaccinaţi.

În aceste momente se efectuează ancheta epidemiologică în ceea ce îi privește pe angajații infectați, care în acest moment se află în izolare.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, sâmbătă, trei noi cazuri de infectare cu tulpina Omicron, două la femei de 24 şi 49 de ani, fără istoric de călătorie, şi unul la un bărbat de 56 de ani, contact cu persoană venită din Franţa. Toți au forme uşoare care nu au necesitat internarea, așa că au rămas izolați la domiciliu.

Vineri a fost confirmat primul caz de contaminare cu tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2, în judeţ, la un tânăr de 18 ani, venit din Italia.

În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 336 cazuri noi de COVID-19, din care 53 sunt minori. În spitale sunt internaţi 172 de bolnavi cu coronavirus şi suspecţi ai acestei patologii, iar 21 de pacienţi sunt trataţi în secţiile ATI. Nu s-a înregistrat niciun deces. Rata de infectare a urcat la 1,46 la mie, pe judeţ, şi la 1,93 la mie, în Timişoara.

Comentarii

comentarii