Acasă Eveniment Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a ieșit din țară, prin județul Arad,...

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a ieșit din țară, prin județul Arad, cu doar o zi înainte de a fi condamnat la închisoare

DISTRIBUIȚI

Fostul ofițer de informații Daniel Dragomir, condamnat joi la închisoare cu executare pentru corupție, a plecat din țară cu doar o zi înainte de pronunțarea instanței. A putut ieși nestingherit din țară, întrucât nu avea nicio restricție de mișcare pe numele lui. În plus, a profitat de decizia Ungariei de a renunța la obligativitatea carantinei pentru români în cazul trecerii graniței.

Daniel Dragomir a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri.

Dragomir ar fi ieșit din țară cu mașina, prin județul Arad. Potrivit autorităților era însoțit de o femeie. Nu se știe dacă este vorba despre soția lui, condamnată la închisoare cu suspendare în același dosar.

A fost posibil ca Dragomir să iasă nestingherit din țară, întrucât nu avea nicio restricție de mișcare pe numele lui, înaintea pronunțării deciziei.

Pe de altă parte, măsurile în dosarul Black Cube, privind hărţuirea fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu mai sunt în vigoare de când i s-a ridicat măsura controlului judiciar, revocată prin decizie definitivă a magistraților în octombrie 2018.

Concret, Dragomir a profitat de faptul că miercuri a fost prima zi în care Ungaria a ridicat restricțiile pentru români. A fost momentul în care Ungaria a renunțat la obligativitatea carantinei instituţionalizate pentru cetăţenii României şi ai Ungariei în cazul trecerii graniţei dintre cele două ţări.

Cel mai probabil azi, vor fi făcute demersuri pentru ca Daniel Dragomir să fie dat în urmărire internațională, pentru asta fiind nevoie însă de o decizie a instanței.

Daniel Dragomir a fost dat în urmărire generală miercuri seară. Surse din MAI au declarat pentru Digi24.ro că Dragomir a plecat din țară miercuri. 

Daniel Dragomir apare la secțiunea Persoane Urmărite pe pagina Poliției Române:

„DRAGOMIR DANIEL

Născut în: Bacău, jud. BACAU, ROMANIA

Data nașterii: 29-08-1978

Cetățenie: ROMANIA

Domiciliat în: Sector 3, BUCURESTI, ROMANIA

Motivul: mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Fapta: trafic de influență și luare și dare de mită”.

„Împotriva numitului Dragomir Daniel, Tribunalul București – Secția I Penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 9358 din data de 18.06.2020, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, se mai menționează în anunțul de dare în urmărire.

„În baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat verificări la mai multe adrese în vederea depistării unui bărbat de 42 de ani, condamnat definitiv. Având în vedere că cel în cauză nu a fost găsit, se fac demersurile legale pentru a fi dat în urmărire.”

Daniel Dragomir a fost condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat, printre altele, de fals în înscrisuri şi spălare de bani. În acelaşi dosar a fost condamnată şi soţia fostului ofiţer SRI, Marinela Zoica Dragomir, la 2 ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, spălare de bani, participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Daniel Dragomir a devenit cunoscut după ce a fost arestat preventiv în septembrie 2016 pentru implicare în dosarul ‘Black Cube’ privind hărţuirea şefei DNA de atunci, Laura Codruţa Kovesi.

Comentarii

comentarii