Acasă Actualitate Fostul primar își apără directorul acuzat de șpagă. Robu susține că i-a...

Fostul primar își apără directorul acuzat de șpagă. Robu susține că i-a retras dreptul de semnătură lui Răvășilă ”cu discreție”

DISTRIBUIȚI
Foto: debanat.ro

Nicolae Robu, primarul încă în funcție al Timișoarei – pentru câteva zile, cel mai probabil –, a prezentat, la întrebările jurnaliștilor, punctul său de vedere referitor la retragerea dreptului la semnătură a lui Florin Răvășilă, directorul Direcției Patrimoniu I Est din Primăria Timișoara. Acesta a confirmat retragerea acestui drept ca urmare a unor suspiciuni de comitere a unor fapte ilegale. Ziua de Vest a scris, vineri, 9 octombrie, că Răvășilă ar fi primit o mită de 40.000 de euro, a fost filmat, iar înregistrarea ar fi ajuns și la Robu.

Edilul, inițial, a deviat răspunsul înspre o comparație cu felul în care el este tratat „mediatic”: „Eu sunt adeptul tratării lucrurilor cu discreție, nu cu scandaluri publice. În plus, fiecare cetățean trebuie să beneficieze de prezumția de vinovăție. Eu, din contră, nu am beneficiat, mediatic, de prezumția de nevinovăție. Dimpotrivă, am fost împroșcat cu noroi și mi-au fost îndepărtați din susținători, din cercul de apreciatori, în mod deliberat. Totul e gândit cu câțiva ani înainte, tot ce s-a întâmplat, nu am niciun dubiu în această privință, analizând la rece. Nu am spus nimic, dar nu spun nici acum. Va veni momentul devaluărilor pentru totul. Timpul așază lucrurile, întotdeauna, la locul lor!”.

Efectiv, despre suspiciuni, Robu a spus: „Nu e drept să-l terfelești pe cineva până nu există un verdict care învinovățește cu adevărat. Nu pot să vă spun decât că am avut niște sesizări – nu vă detaliez despre ce este vorba– că domnul Răvășilă ar fi făcut lucruri ilegale și, pe cale de consecință, i-am ridicat dreptul la semnătură. Am dispus o misiune de cercetare la Corpul Intern de Control și Antifraudă, al primarului, dedicat pentru așa ceva. Evident, fac tot ce îmi cere legea să fac. Aici mă opresc, mai departe nu mai este rolul meu să vorbesc despre altceva. Domnul Răvășilă a făcut treabă buna, a fost eficient în ceea ce avea de făcut, dar, până la clarificări, el va trebui să se apere, dacă vrea să o facă, eu nu sunt avocatul nimănui. Eu doar îmi fac datoria atât din punct de vedere moral – sunt aliniat cruciamente la valorile cinste, corectitudine, legalitate –. Eu nu garantez decât pentru mine. Dacă cineva dintre colaboratori, oricât mi-ar fi de apropiat comite ilegalități, eu nu cruț pe nimeni. Îmi fac datoria așa cum îmi cere conștiința mea, din prisma aderării mele la valorile menționate, și cum îmi cere, de fapt, și legea. Mai departe este treaba altora și să decidă ei ce e de comunicat, și vinovății și nevinovății. Eu am avut temei să-i ridic dreptul de semnătură. Așa cred că este civilizat să procedez ca primar”.

Despre înregistrare, întrebat ulterior dacă a văzut-o sau nu, Robu a precizat: „Nu am văzut-o, nu am avut tăria să mă uit la o înregistrare unde se făceau intervenții asupra unui mort”.

Comentarii

comentarii