Acasă Actualitate Fostul șef al Finanțelor Publice Oravița a fost trimis în judecată

Fostul șef al Finanțelor Publice Oravița a fost trimis în judecată

DISTRIBUIȚI

sef finanate oravitaProcurorii DNA Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a fostului şef al Serviciului Fiscal Orăşenesc Oraviţa, Costa Goian, acuzat de trafic de influenţă, şi a avocatului Aurelian Păsule, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.
Potrivit anchetatorilor, în aprilie 2016, Costa Goian, în calitate de şef al Serviciului Fiscal Orăşenesc Oraviţa, a pretins prin intermediul lui Aurelian Păsule, de la o persoană (denunţător în cauză) ce reprezenta interesele unui om de afaceri, suma de 7.000 de euro, promiţând că-şi va exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul ANAF astfel încât să nu se dispună măsurile legale ce se impuneau a fi aplicate cu ocazia unui control efectuat la firma omului de afaceri, respectiv existenţa infracţiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 100.000 euro.
“În acelaşi context, la data de 27 iulie, prin intermediul inculpatului Păsule Aurelian, inculpatul Goian Costa a primit efectiv suma de 24.000 lei din totalul de 30.000 lei pretinşi iniţial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, se arată într-un comunicat al DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Timişoara.

Comentarii

comentarii