Acasă Sport Fotbal amical Lugoj – Caransebeş

Fotbal amical Lugoj – Caransebeş

DISTRIBUIȚI

• Divizionara D CSM Lugoj vizează podiumul în noua ediţie de campionat

Echipa de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Lugoj va susţine sâmbătă, 7 august, de la ora 11, pe teren propriu, o partidă de verificare în compania formaţiei Auto Catania Caransebeş, nou promovată în Divizia C. În acest joc, lugojenii îşi vor testa şi noile achiziţii: portarul timişorean Ionuţ Iacob (fost titular la echipa de Liga a III-a AC Recaş), Rareş Uţiu (de la Vulturii Pădureni), atacantul Lucian Stoica (de la Făget) şi fundaşul central Cosmin Beck (care a terminat junioratul). După cum a anunţat Călin Dobra, directorul CSM Lugoj, în staff-ul tehnic al formaţiei lugojene a fost cooptat şi prof. Claudiu Jivulescu, pentru a-l ajuta de antrenorul principal Arpad Laczko. „Eu cred că, la ora actuală, avem un lot de jucători bun şi chiar dacă numărul echipelor din liga a patra a crescut la 18, consider că ne putem clasa pe unul din primele trei locuri la sfârşitul campionatului”, ne-a declarat Călin Dobra. Ediţia 2010-2011 a campionatului Diviziei D-Timiş va debuta la sfârşitul săptămânii viitoare. În prima etapă, CSM Lugoj va evolua în deplasare, cu Informatica Cărpiniş (duminică, 15 august).

Comentarii

comentarii