Acasă Actualitate Fotbaliștii de Rapid amenință cu ieșirea de pe teren la Arad, după...

Fotbaliștii de Rapid amenință cu ieșirea de pe teren la Arad, după mesajul xenofob al unui consilier USR

DISTRIBUIȚI

Clubul Rapid a reacționat oficial după derapajul consilierului USR Dorian Curcanu, înainte de UTA Arad – Rapid.

Dorian Curcanu, consilier local USR în Arad, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de Ziua Internațională a Romilor, celebrată vineri, 8 aprilie, conform Sport.ro.

”Azi e ziua internațională a romilor! La mulți ani tuturor romilor! P.S. mai puțin ălora care țin cu Rapid și vin mâine la Arad.”, a scris Dorian Curcanu.

Rapidiștii amenință chiar cu ieșirea de pe teren dacă vor auzi scandări xenofobe la Arad.

„FC Rapid București atenționează că nu va tolera nicio formă de promovare a rasismului sau a xenofobiei la adresa echipei și a suporterilor noștri, atât în meciul de la Arad, cât și cu ocazia evenimentelor viitoare.

Din respect pentru tot ceea ce înseamnă fenomenul fotbal și entitatea rapidistă, orice formă de rasism prezentă pe stadionul din Arad va duce chiar și până la părăsirea terenului de joc de către echipa noastră.

Acesta este un semnal de alarmă, după ce brandul Rapid a fost jignit grav de către personalități din Arad, al căror focus ar trebui să fie total opus rasismului și xenofobiei”, se arată în comunicatul emis de gruparea giuleșteană.

Ulterior, Dorian Curcanu a postat un mesaj pe pagina sa de facebook, prin care le cere scuze fanilor echipei FC Rapid.

„Vreau să-mi cer scuze tuturor fanilor echipei Rapid.

Mâine sper să fie un meci frumos, cu spectacol în tribune și atmosferă incendiară.

Cât se poate de autentic, mă bucur că Rapidul este în Liga 1. Prima ligă are nevoie de cât mai multe echipe de tradiție și meciuri tari.

Aradul e un oraș în care de-a lungul timpul au conviețuit oameni de toate minoritățile. Am prieteni maghiari și romi. Cât am locuit 7 ani în străinătate am interacționat cu oameni de peste tot în egală măsură.

Sănătate tuturor și numai de bine!”, a scris Curcanu pe Facebook.

Sursa: StirilePROTV

Comentarii

comentarii