Acasă Cultura Fotografie, defilare fashion şi DJ K-lu – un mix de vară la...

Fotografie, defilare fashion şi DJ K-lu – un mix de vară la Galeria Calpe (Bastion)

DISTRIBUIȚI

afis Les Femmes 1Pixel Image Studio organizează joi, 25 iulie 2013, la ora 19.00 vernisajul expoziţiei de fotografie Les Femmes. Prezentată într-o manieră avangardistă, cu accent pe stările şi senzaţiile pe care le exprimă ea, Femeia va fi centrul expoziţiei de fotografie ce reuneşte munca Adrianei Jianu şi a lui lancu Zeno Jianu, cei care de mai bine de doi ani şi-au comasat forţele pentru a scoate la lumină o viziune proprie asupra feminităţii secolului XXI.

Fiecare dintre fotografii are în spatele ei un scenariu şi redă o anumită atmosferă, plimbându-ne prin poveşti (Albă-Ca-Zăpada), tradiţii (Dia de Los Muertos) sau chiar budoare, unde jocul cu lumini de discotecă, cel de lumânări aprinse sau expunerea alb-negru ne imprimă complexitatea de simţiri şi faţetele femeii contemporane. Monesse Monesse, Mono Shoes, Soutache by Alina Emandi şi Salon Estetique Studio se reunesc împreună pentru o defilare de modă glamour, astfel încât Les Femmes să fie cât mai aproape de cei prezenţi la vernisaj.
Evenimentul îl are ca invitat special pe DJ K-lu, care va prezenta “Chestii, Socoteli” într-un moment audio-video ce vine în completarea unui mix de vară cu zâmbete şi muzica nouă, avangardistă.

Comentarii

comentarii