Acasă Actualitate Fragmente ceramice vechi din perioada bronzului, descoperite la Cornești Iarcuri, în Timiș

Fragmente ceramice vechi din perioada bronzului, descoperite la Cornești Iarcuri, în Timiș

DISTRIBUIȚI

În campania anului 2021, la Cornești Iarcuri se cercetează o structură care are o lungime de 14 m și o lățime de 12 m. Aceasta se află în incinta I, care are un diametru de 1 km și este amplasată în proximitatea porții de est a fortificației. Campania cercetărilor de la Cornești Iarcuri are loc în cadrul parteneriatului încheiat între Muzeul Național al Banatului, Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău și al Muzeului de Pre și Proto-istorie din Berlin.

S-a plecat de la ipoteza, conform magnetometriei, că ar putea fi o structură similară cu cea cercetată în anul 2013, însă mult mai mare, aproape dublă ca și dimensiune. S-a dovedit de fapt a fi o groapă de formă rectangulară în care, în prezent, se îndepărtează un nivel negru de umplere pentru a ajunge pe unul care este format din cenușă. În stratul negru care compune partea superioară a complexului au fost găsite amestecate fragmente ceramice de o perioadă de aproximativ 600 de ani, începând din bronzul mijlociu până la începutul epocii fierului.

La cercetări participă și studenți ai Universității de Vest din Timișoara, care au învățat modul în care se sapă un complex arheologic, spălarea și sortarea ceramicii, flotarea – metodă prin care se recuperează artefacte mici și rămășite de plante din probele de sol, dar să lucreze și cu GPS-ul diferențial. De asemenea la săpătura arheologică de anul acesta de la Cornești – Iarcuri, sub îndrumarea dr. Ioan Bejinariu, dr. Bernhard Heeb și a lui Andrei Bălărie – șef secție arheologie, participă și colegii de la Muzeul Național al Banatului, Delia Apostu și Mariana Păun – restauratori, Rareș Muntean – muzeograf, Andreea Stan-David și Adrian Grad – voluntar din Frankfurt.

Comentarii

comentarii