Dirijorul concertului de vineri, 27 octombrie, de la Filarmonica Banatul Timișoara, Michael Hasel, ne propune spre audiţie următorul program: Simfonia nr.8 în si minor „Neterminata” de Franz Schubert, „Nora” pentru ţambal şi orchestră de Alessandro Solbiati şi Suita Háry János de Zoltan Kodaly.
Concertmaestru Mircea Tătaru a explicat că Schubert avea 25 de ani când probabil că dorea să scrie o simfonie în care toate părţile să fie organizate în măsura de trei. A scris prima parte în trei pătrimi, a doua în trei optimi, părţi pe care le-a terminat. A început să facă schiţele pentru partea a treia, tot în trei pătrimi, iar de aici proiectul a îngheţat, nu se ştie de ce. Sute de păreri au circulat despre motivul neterminării simfoniei. Una se referă la faptul că Schubert urma să trimită mai târziu următoarele părţi, alta că nu mai ştia cum să continue proiectul şi l-a abandonat. Dar era puţin probabil, pentru că Schubert nu lucra în această manieră. Cert este că el i-a dat partitura lui Anselm Hüttenbrenner, care trebuia să o predea Societăţii Muzicale din Graz, Austria, care îl alesese pe compozitor membru de onoare. Partitura nu a fost transmisă societăţii, ci a rămas la Hüttenbrenner până în 1865 când a predat-o dirijorului Johann Herbeck, pentru a fi interpretată la Viena. Se pare că Hüttenbrenner ar fi pierdut ultimele două mişcări, ceea ce poate fi varianta cea mai plauzibilă. Deci, a fost iniţiată în 1822 şi descoperită abia după 43 de ani, când a fost cântată la Viena de Orchestra Naţională sub conducerea lui Johann Herbeck. A făcut carieră mondială, este favorita tuturor, cu toate că a fost scrisă doar pe jumătate. Au fost câţiva muzicieni care au încercat să finalizeze simfonia, dar au renunţat pentru că ar fi fost un mare risc şi chiar sacrilegiu, să completezi o atare frumuseţe magică cum este simfonia neterminată.
Solbiati s-a născut în 1956 la Busto Arsio, o localitate lângă Milano. A studiat pianul la Conservatorul din Milano. Trei ani a fost profesor de fugă şi compoziţie la Conservatorul „Giovani Battista Martini” din Bologna. În 1995 a fost numit profesor la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano. A fost profesor la Avignon, Metz, Paris, Lyon şi chiar şi în oraşul Mexico, în 2002. Acestui periplu prin oraşe în care a profesat, se adaugă multe altele în care şi-a prezentat lucrările la concursuri de compoziţie. Are până în prezent peste 200 de compoziţii, de diferite facturi. O bună parte dintre lucrări sunt destinate instrumentelor solistice şi muzicii de cameră. A căutat să pună în valoare şi instrumentele mai deosebite, explorând posibilităţle lor expresive. La unele a creat mai multe versiuni, cum este cazul lucrării pe care o vom asculta — „Nora”, pentru ţambal şi orchestră, care va fi interpretată vineri seara de către ţambalistul italian Luigi Gaggero. Înaintea acestei versiuni din 2008, au existat altele două: una pentru ţambal şi şapte instrumente, în 2003 şi alta pentru ţambal, flaut, clarinet şi percuţie, în 2004.
La finalul concertului vom asculta în premieră la Timişoara Suita „Hári János” de Zoltán Kodály. Suita provine din opera cu acelaşi nume, un fel de operă folk, denumită şi Singspiel, un teatru muzical de tip popular, în care muzica alternează cu părţile vorbite. Ea se bazează pe lucrarea epică „Veteranul” scrisă de János Garay. Prima prezentare s-a petrecut la Opera Regală din Budapesta în 1926.
Subiectul este plasat într-o lume a visului frumos. Ţăranul Hári, un soldat veteran, stă într-o tavernă şi povesteşte păţanii imaginare, care alternează între eroism şi naivitate. În timpul faptelor eroice se îndrăgosteşte de soţia împăratului Napoleon, Maria Louisa. La final renunţă la toate onorurile primite în luptă şi se retrage în satul său, împreună cu iubita sa imaginară. Premiera suitei s-a petrecut la Marele Teatru al Liceului din Barcelona la 24 martie 1927, când Orchestra „Pau Casals” a fost dirijată de Antal Fleisher. Iată titlurile celor 6 părţi: Preludiu —Începutul poveştilor, Ceasul muzical vienez, Cântec, Bătălia şi înfrângerea lui Napoleon, Interrmezzo, Intrarea Împăratului şi a Curţii sale –a conchis Mircea Tătaru.
