Titu Bojin, în calitatea sa de acționar majoritar al fostului producător de mașini și instalații de ridicat și transportat Lugomet, a aprobat vânzarea către Dedeman a unei bucăți de circa 16.500 de metri pătrați dintr-un teren mai mare, de circa 35.000 de metri pătrați, amplasat pe strada Timișorii, nr. 139-141 din nordul municipiului Lugoj (Timiș), la un preț de 742.500 de euro.
Terenul extinde proprietatea pe care a fost inaugurat în 2020 un magazin Dedeman, în urma unei investiții de circa 11 milioane de euro. Terenul pe care a fost construit magazinul de bricolaj a fost cumpărat tot de la Lugomet cu 1,2 milioane euro. „Terenul achiziționat va fi utilizat pentru extinderea suprafeței de retail și depozitare a magazinului“, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții Dedeman.
Titu Bojin este fost președinte al CJ Timiș și fost președinte al PSD Timiș. În ultimul an, el a fost consilier în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, condus de Sorin Grindeanu, și consilier în cadrul Administrației Naționale Apele Române. Bojin candidează pe listele PSD Timiș pentru Senat.
Comentarii
comentarii