Acasă Economic Frauda “verde” – O nouă dimensiune a criminalităţii economice

Frauda “verde” – O nouă dimensiune a criminalităţii economice

418
DISTRIBUIȚI

Pe măsură ce proiectele de dezvoltare durabilă şi proiectele „verzi” ale companiilor cresc constant în dimensiune şi în importanţă, se observă un interes sporit din partea infractorilor economici pentru acest domeniu, profitând de faptul că sistemele de control ale companiilor rămân relativ slabe”, arată un recent raport PriceWaterhouseCoopers. Programele precum EU ETS – Schema Uniunii Europene de Tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (care acoperă aproximativ 11.000 de instalaţii din toate statele comunitare, sau aproape jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră ale UE, şi care însumează aproape 120 de miliarde de euro) au ajuns la o asemenea dimensiune încât atrag atenţia infractorilor economici profesionişti. 

„Suntem martorii unei creşteri masive a fraudelor cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră. De cele mai multe ori, acest lucru se datorează lipsei unei politici mature şi eficiente de securitate a informaţiilor”, a declarat Daniel Anghel, Partener, Taxe Indirecte, PwC România. 

Prejudiciul estimat în legătură cu frauda de TVA cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră a ajuns la nivelul miliardelor de euro în cadrul Uniunii Europene. Acesta este şi motivul pentru care Comisia Europeană a adoptat anul trecut Directiva UE 2010/23, prin care permite statelor membre să opteze pentru aplicarea mecanismului taxării inverse în cazul operaţiunilor locale cu astfel de certificate, pentru descurajarea acestor forme de fraudă. Această măsură a fost implementată şi de către România începând cu 1 ianuarie 2011. Fraudele cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră au devenit din ce în ce mai sofisticate, utilizând mijloace foarte „moderne” cum ar fi schemele de tip „phishing”. Gravitatea unor asemenea ameninţări a fost demonstrată recent de închiderea registrelor naţionale de certificate de emisii de gaze cu efect de seră în întreaga Uniune Europeană după o schemă de phishing şi un atac informatic care a produs o pagubă de 45 de milioane de euro pentru mai multe companii. Câteva dintre aceste registre naţionale nu au fost încă redeschise. 
„Infractorii economici folosesc cele mai noi tehnici pentru a specula vulnerabilităţile sistemului, dar acestea sunt în esenţă vechi modalităţi de fraudă aplicate pentru noi pieţe”, a precizat Kemal Özmen, Director, Servicii de Investigaţie, PwC România. „ România a fost una dintre dintre pieţele UE care a fost afectată de recentul val de fraude privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ceea ce este un semn clar că firmele locale, dar şi autorităţile publice, sunt vulnerabile faţă de aceste atacuri şi ar trebui să ia măsuri preventive pentru a-şi proteja interesele”, a adăugat Özmen. 
Sistemele deficiente de securitate a informaţiei reprezintă principala vulnerabilitate speculată de infractorii economici, iar preocupările legate de schemele de phishing (cum ar fi încercările online de a aduna informaţie în mod ilicit) au ajuns subiecte majore de discuţie în şedinţele consiliilor directoare ale companiilor. PwC a efectuat recent un test fals de phishing pentru o companie multinaţională şi a descoperit că 5% dintre angajaţi au căzut victimă acestei încercări. Peste 2000 de angajaţi au accesat o pagină de internet falsă. Aceeaşi echipă a condus teste similare în care peste 20% din participanţi au făcut aceeaşi greşeală. 
Raportul PwC, „How to assess your green fraud risks”, oferă o imagine de ansamblu asupra fraudelor înregistrate pe pieţele de carbon, de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Raportul se referă la cazurile de dare şi luare de mită, phishing, atacuri electronice, precum şi la pericolele la care se expun companiile atunci când îşi raportează realizările în domeniul protecţiei mediului. 
„Companiile trebuie să dea dovadă de acelaşi angajament pentru activităţile legate de dezvoltarea durabilă aşa cum fac şi pentru raportările financiare şi celelalte sisteme de control”, a concluzionat Daniel Anghel. 
Echipele de investigaţii şi de Dezvoltare durabilă şi Schimbări Climatice monitorizează cazurile de fraudă în sectorul dezvoltării durabile în mod constant.

Comentarii

comentarii