Acasă Administraţie Fritz a prezentat noua organigramă: mai puține structuri, dar mai mari, noi...

Fritz a prezentat noua organigramă: mai puține structuri, dar mai mari, noi directori interimari, 80 de posturi desființate

285
DISTRIBUIȚI

Vineri, 11 iunie, Dominic Fritz a prezentat noua organigramă a Primăriei Timișoara. Numărul structurilor a scăzut de la 27 la 17, însă există o ierarhie mai strictă. Numărul de posturi va rămâne același, de 644, cu toate că vor fi desființate 80, dintre care 10 de conducere, însă tot vor exista 100 vacante. În acest moment, aproximativ 90 dintre cele existente sunt vacante.

Până să intre în vigoare, însă, organigrama trebuie să treacă și prin Consiliul Local. În mod sigur, proiectul de hotărâre de consiliu local va intra doar pe ordinea suplimentară în ședința de marți, 15 iunie, a spus-o inclusiv primarul. Acesta ar fi vrut să dea timp mai mult de gândire consilierilor locali, însă a considerat că este mai important ca schimbările să se producă pe cât de reprede posibil. După aprobarea organigramei ar urma să se facă și auditul privind performanța angajaților.

„Un proiect mult așteptat de mine și de mulți, cel de reorganizare al aparatului de specialitate, mai pe scurt, noua organigramă. A fost un proces foarte anevoios în ultimele luni. A trebuit să ne uităm la structurile actuale și să analizăm de ce unele lucruri nu funcționează cum ar trebui și cum ar trebui să construim o primărie modernă, funcțională, care, în primul rând, să facă ce trebuie o primărie să facă pentru cetățeni, pentru oraș. Noi credem că ne-a reușit”, a explicat primarul Dominic Fritz.

Efectul scontat de Fritz cu noua organigramă este de „neliniște constructivă” în rândul angajaților. Nici directorii nu scapă de emoții. Cei cărora fișa postului li se modifică cu mai mult de 50% nu vor mai fi la conducerea noilor direcții. Un exemplu concret este Culiță Chiș, directorul Direcției Tehnice (DGDPPRU). În mai multe cazuri, spune primarul, vor fi numiți directori interimari, însă detalii va oferi de abia după ce va fi aprobată noua organigramă, existând o perioadă de 20 de zile în care edilul-șef trebuie să stabilească un regulament pentru ocuparea posturilor în noua structură a primăriei.

Este de așteptat ca mulți angajați să treacă prin concursuri pentru a rămâne în aparatul de specialitate. În cazul celor care rămân fără post, singurul lucru care îi mai poate menține în primărie ar fi existența unui post care să se plieze pe competențele lor. Câteva compartimente vor rămâne aproximativ la fel. Este cazul, a spus Fritz, pentru Secretariatul general sau Evidența Populației. Pe de altă parte, nu va mai exista un serviciu de sine stătător de Resurse Umane, acesta urmând să treacă la Secretariatul general. De asemenea, statele de plată vor trece la Direcția Economică.

Toate schimbările, spune primarul sunt pentru „realizarea obiectivelor strategice pentru viitor”, pornind de la nevoile cetățenilor. De altfel, acest punct, „Deschidere către nevoile timișorenilor” este primul dintre cele cinci obiective ale noii organigrame. Celelalte ar fi „Adecvarea direcțiilor strategice asumate”, „Eficientizarea aparatului”, „Clarificarea și simplificarea ierarhiilor” și „Profesionalizarea aparatului”.

Primarul spune că s-a consultat cu mai mulți directori, însă nu și cu reprezentanții sindicatelor din care fac parte angajații. „Am discutat cu cine am considerat eu că pot să am o discuție constructivă. Nu este un secret că orice proces de tranziție, mai ales dacă este vorba și de o schimbare majoră pentru unii oameni, naște și rezistență. Nu poate să fie un proces în care să votăm ca într-un comitet. Este prerogativa primarului. Eu consider că i-am implicat pe toți cei cu care doresc să construiesc în continuare”, a precizat Fritz.

Dintre noile direcții înființate de noua organigramă amintim Direcția Relații Comunitare, Direcția Calitatea Vieții și Direcția de Investiții și Mentenanță. Prima va dori să schimbe modul în care cetățenii relaționează cu municipalitatea, în mod special prin Biroul Sesizări și Transparență Informațională. Cea de-a doua va include tot ce ține de Sănătate și Management Spitale, birou nou-înființat, educație, sport, cultură, turism sau protecția mediului și a animalelor. Aici este de amintit noul Serviciu Cultură și Turism care va trebui să înlocuiască Infocentrul. Cea de-a treia va lua locul Direcției Tehnice, în cadrul acesteia fiind înființată și Direcția Infrastructura Verde. Tocmai această nouă direcție nu îi va mai permite lui Culiță Chiș să rămână director.

Iată ce a considerat Fritz că este mai important în noua organigramă:

Iată și noua organigramă în formă completă:

Anexa nr.1_Organigrama

Comentarii

comentarii