Acasă Actualitate Fritz a semnat 11 dispoziții de ridicare a unor terase din centrul...

Fritz a semnat 11 dispoziții de ridicare a unor terase din centrul Timișoarei. „Centrul arată dezolant”

DISTRIBUIȚI

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță, pe rețelele de socializare, că a emis 11 dispoziții de ridicare a unor terase din zona centrală a orașului. Mai precis, din Piața Unirii și Piața Libertății. Pe lângă cele care nu au cerut autorizație, ar fi vorba despre unele care s-au extins prea mult pe domeniul public, care puneau clienții în pericol fie din cauza tencuielii care stă să cadă, fie din cauza blocării ieșirii de urgență.

„Spun de la început că domeniul HoReCa este important pentru Timișoara ca oraș turistic și Capitală Europeană a Culturii în 2023. Suntem mândri de centrul nostru istoric căruia îi dau viață, în fiecare zi, antreprenorii pasionați din industria ospitalității și clienții lor. Dar, tocmai pentru că este vital pentru oraș să avem o industrie a ospitalității vie, trebuie să ne asigurăm că toate regulile sunt respectate. (…) Din păcate, am constatat că unii nu vor să înțeleagă. Sunt terase lângă clădiri unde cade tencuiala pe clienți, altele s-au extins atât de mult încât nu mai lasă loc pentru evacuarea clienților în caz de incendiu sau în alte situații limită, unele au ocupat complet spațiul public și trebuie să faci slalom printre scaune. Centrul arată dezordonat”, explică Fritz.

Acești agenți economici, concluzionează primarul, ar face concurență neloială antreprenorilor „serioși”. Edilul-șef ține să mai amintească de faptul că, pe durata pandemiei, a susținut domeniul printr-o reducere a taxelor la terase la un nivel simbolic. Fritz încheie astfel: „Dar nu tolerez ca tocmai aceia care sunt, cumva, coacționari la centrul orașului, să nu respecte regulile și să facă concurență neloială antreprenorilor serioși din industria ospitalității”.

Comentarii

comentarii