Aproape că nu mai trece o zi fără ca acțiunile Primăriei Timișoara, ale primarului Dominic Fritz să nu trezească revolte. Dacă ele nu sunt încă în stradă, nu înseamnă că ele nu ar putea fi identificate chiar așa, ”în drum”, cât de curând, cum spune bănățeanul, dar revolta publică este foarte mare. Eu cred că domnul Fritz nu realizează. Concertul vocilor din jurul său (așa cum noi, în România, știam despre Ceaușescu, spre exemplu, cândva, că i se șopteau doar vorbele ”bune”) este invers. Cum apare o notă critică pe FB, cum sar din ”tufișuri”, cu adrese reale sau false, zecile de ”coriști” pentru a interpreta oda așteptată de ”cârmaciul bun”.
Dacă cea mai revoltătoare hotărâre recentă a CLT este cea de încredințare a licitațiilor unui SRL, pentru toate achizițiile publice ale primăriei și ale societăților din arenda oficială, despre care vom face o analiză detaliată în alt text, dacă raportul Curții de Conturi scoate la iveală gafele și deficiențele Primăriei Timișoara în raport cu ATCCE 2021(2023), acum, tema ce atinge dreptul la informare al cetățeanului, acela tradițional, mai ales pentru persoanele care nu folosesc internetul, este strigătoare la cer!
Primăria Timișoara desființează (așa cum deja s-a scris, se știe), chioșcurile de ziare din centrul Timișoarei. Tehnica este transparentă, Fritz nu știe administrație, iar consilierii lui sunt imberbi, neștiutori și poate chiar rău intenționați. Am participat, în urmă cu mai bine de un an, la o dezbatere, în primărie, cu proprietarii firmelor de distribuție, city-managerul Creiveanu și o parte dintre reprezentanții presei, cei care mai avem și presă tipărită (prea puțini, din păcate, pentru un oraș ca Timișoara). Acolo, teatrul ieftin pe care l-au jucat reprezentanții primăriei era despre: ”o nouă imagine a chioșcurilor, despre cod arhitectural unic, despre estetica amplasamentelor”. Și a fost așa bine aruncat în ochii noștri, încât, tot din păcate, i-am crezut… Apoi, a urmat o lungă pauză, niciun concurs despre cum să arate chioșcurile, niciun demers natural, transparent, pentru ca presa scrisă să nu dispară. Nimic. Minciuni. Baliverne. Prostii.
La discuțiile ipocrite, am vorbit despre centrele orașelor din Europa, Viena, Strasbourg, Paris, Budapesta, despre chioșcurile elegante, farmecul lor, despre terasele pline de oameni veseli și calmi, care-și sorb cafelele de dimineață, cu un ziar (local) în mână. Crezând că acești ”domni” ar dori același lucru și la Timișoara, oraș cu prea multă tradiție și eleganță, pentru ca ei să-l înțeleagă, am plecat de la întâlnire cu zâmbetele pe buze, așteptând modificări de norme, de amplasamente etc….
Nu. Nu s-a întâmplat nimic!
De ce oare? O parte a răspunsului ar putea veni din incapacitatea lor de a înțelege specificul local. De a-i înțelege pe domnii și doamnele care iubesc să cumpere un ziar, o revistă, un rebus, o carte poștală. Pe turiștii care caută chioșcurile, așa, ca în țările lor. O altă parte a răspunsului vine din dorința de a mai pune pumnul în gură presei. Presa scrisă ajunge în destule mâini, acelea ale unor cititori care doresc să rămână într-o arie clasică, doresc să mai simtă mirosul cernelii și al tiparului. Dreptul la informare pe această cale este strivit în picioare.
Prea mulți bocanci pe fața Timișoarei, Dominic Fritz! Prea multă sfidare! Vine vremea decontărilor… pentru orice, pe lumea asta, deci și pentru aceste sfidări. O altă abordare ar trebui urgentată. O schimbare a comportamentului față de cetățean, față de presă. Prea multe obsesii, prea multe lucruri neclare. Ce facem? Așa nu este bine.
