Acasă Actualitate „Frumusețea prieteniei în suflet de copil”, acțiune organizată cu sprijinul bisericilor din...

„Frumusețea prieteniei în suflet de copil”, acțiune organizată cu sprijinul bisericilor din Comloșu Mare și Gottlob

DISTRIBUIȚI

Tabăra „Frumusețea prieteniei în suflet de copil” 2021 a avut loc la centrul de agrement Casoaia din județul Arad, cu sprijinul bisericilor  de la Comloșu Mare și Gottlob, la care au participat peste 80 de copii, alături de cadrele didactice însoțitoare și de reprezentanții părinților.

Coordonatorii proiectului au fost preotul Călin Cojocaru din parohia Comloșu Mare și preotul Cosmin Chiroiu din parohia Gottlob. Prin grija părinților organizatori, copiii și tinerii au vizitat mănăstirile Hodoș Bodrog și Gai, unde au petrecut momente duhovnicești, s-au rugat, mulțumind lui Hristos pentru toate binefacerile din viața lor.

„În acest an a avut loc cea de-a IV-a ediție a taberei Frumusețea prieteniei în suflet de copil, la care au participat 50 de copii de la Ansamblul Folcloric Iorgovanul – Comloșu Mare și premianții de la clasele gimnaziale ale școlii noastre. Mulțumim domnului primar Ovidiu Ștefănescu, care a făcut tot ce este omenește posibil ca și anul acesta copiii să meargă în tabără. De asemenea, mulțumim și doamnei directoare Adela Belu, doamnelor educatoare Claudia Cojocaru, Paula Maria Hriscu și Dana Teregan, care au însoțit copiii și i-au supravegheat atent în această perioadă”, a precizat preotul paroh Călin Cojocaru de la parohia Comloșu Mare.

În cadrul acestei acțiuni au participat copii cu vârste cuprinse între 5 și 20 de ani, fiind o tabără bine organizată, în care tinerii au desfășurat diferite activități, au interacționat și interrelaționat foarte bine. În pofida diferenței de vârstă existente și a motivului că nu s-au văzut niciodată, copiii au interacționat excelent. Au fost antrenați în diferite activități, precum jocuri la piscină sau la parcul de aventuri, tiroliana, concursul cu arcul, dansuri populare, moderne, vizitarea parcului de sculptură în piatră, jocuri comune în cadrul taberei (fotbal, tenis de masă) și participarea tuturor la focul de tabără din ultima seară.

„În acest an am hotărât să participăm împreună cu vecinii noștri de la Comloșu Mare la această frumoasă tabără, de care s-au bucurat 80 de copii. Aceștia au trebuit să uite pentru 5 zile de ceea ce au acasă și să se adapteze la condițiile de cazare și de masă dintr-un centru de agrement. Aici au stat împreună și au împărțit cu alți copii utilitățile din tabără, unii dintre ei nefiind obișnuiți să împartă baia și cu alți copii.

Cu toate acestea am reușit să-i facem pe copii să relaționeze bine, indiferent de vârstă. Mulțumim celor care ne-au ajutat să organizăm această tabără, a prietenilor copiilor din sat, care ne-au susținut, doamnei învățătoare Mihaela Chiroiu și doamnei Roxana Chelmu, reprezentanta părinților în această tabără, care s-au ocupat de supravegherea copiilor, și nu în ultimul rând, Primăriei din Lenauheim, care ne-a ajutat cu transportul copiilor”, a explicat preotul paroh Cosmin Chiroiu din parohia Gottlob.  

Comentarii

comentarii