Acasă Actualitate Frunzăverde: Am promis că rămân în Caraş-Severin

Frunzăverde: Am promis că rămân în Caraş-Severin

DISTRIBUIȚI

Vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde, a declarat că nu există nicio restricţie în ceea ce priveşte membrii Guvernului Boc de a candida pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al formaţiunii democrat liberale. Conform propunerii făcute de Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinţii şi secretarul general sunt primii cinci semnatari ai moţiunii câştigătoare.
”Dacă, spre exemplu, moţiunea Boc va fi moţiunea câştigătoare, depinde de conducătorul moţiunii cine sunt cei cinci semnatari, care sunt, automat, prin votul acesteia, cei patru prim-vicepreşedinţi, respectiv secretarul general. Nu există o restricţie ca un reprezentant al guvernului sau deţinătorul unei alte funcţii să devină prim-vicepreşedinte, ci, mă repet, depinde de modul în care hotărăşte conducătorul moţiunii respective”, a precizat Sorin Frunzăverde. Întrebat dacă va candida pe una din aceste funcţii, vicepreşedintele PDL a subliniat că îl interesează doar funcţia de preşedinte al Biroului Permanent Judeţean Caraş-Severin, aşa cum a promis la alegerile locale din 2008. ”Am promis că rămân în Caraş-Severin şi îmi ţin promisiunea”, a subliniat Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Comentarii

comentarii