Acasă Actualitate Fundația Comunitară Timişoara anunţă rezultatele Școlilor de Vară STEAM gratuite din localitățile...

Fundația Comunitară Timişoara anunţă rezultatele Școlilor de Vară STEAM gratuite din localitățile Cerneteaz și Biled

DISTRIBUIȚI

Sub coordonarea mentorilor cu experiență din rețeaua Științescu, 120 de copii din Cerneteaz şi Biled au învățat, timp de 5 zile, să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor, să fie creativi și să aplice ce învață în situații reale, iar prin experimente, jocuri și proiecte de echipă, să descopere bucuria de a învăța și de a lucra împreună.

Fundația Comunitară Timişoara anunță finalizarea a două Școli de Vară STEAM gratuite pentru copii, organizate în parteneriat cu Asociaţia Iniţiativa în Educaţie (InEdu). Activitățile fac parte din programul Școli de Vară STEAM, dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Pepco România, și au fost gândite să aprindă curiozitatea copiilor pentru știință şi tehnologie.

La Școala de Vară STEAM Cerneteaz, pentru copiii din clasele I-IV, organizată în perioada 15-19 iulie, în parteneriat cu Școala Gimnazială Cerneteaz, şi la Școala de Vară STEAM Biled, pentru copiii din clasele I-IV, organizată în perioada 19-23 august, în parteneriat cu Liceul Tehnologic ,,Petre Mitroi” Biled, mentorii coordonaţi de Asociaţia Iniţiativa în educaţie au dezvoltat ateliere practice în care noţiuni de astronomie, chimie, fizică sau mecanică s-au împletit cu momente dedicate lecturii şi jocului, în care emoţiile copiilor au fost centrul de interes.

Ne bucurăm că am putut oferi copiilor aceste experienţe de învăţare imaginate de mentorii InEdu. Prin programele de educație STEAM derulate în Timiş, elevii au învățat să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor prin știință, să fie creativi și să aplice noțiunile pe care le deprind în situații reale de viaţă. Fie că au învățat despre braţul robotic folosind hârtie şi beţişoare de îngheţată sau despre magnetism şi conductivitate termică folosindu-se de kit-urile de învăţare gândite de Agenţia Spaţială Europeană, aceste experienţe vor rămâne mult timp alături de ei, ajutându-i la școală și în viața de zi cu zi.“, Daniela Chesaru, Director executiv, Fundația Comunitară Timişoara

Programul Școli de Vară STEAM a fost dezvoltat de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România (FFCR) cu sprijinul Pepco România și implementat în perioada iulie-septembrie 2024 în 20 de comunități din țară, prin Fundațiile Comunitare Banatul Montan, Brașov, Buzău, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Timișoara, Țara Făgărașului și Vâlcea. În plan local, Școlile de Vară STEAM din Cerneteaz și Biled au fost coordonate de Fundaţia Comunitară Timişoara. Mai multe informații despre programul național sunt disponibile pe ffcr.ro.

Comentarii

comentarii