Acasă Economic Gabriel Grădinescu: Autoritatea de Supraveghere Financiară urmărește cu mare atenție evoluția și...

Gabriel Grădinescu: Autoritatea de Supraveghere Financiară urmărește cu mare atenție evoluția și implicațiile în domeniul pieței de capital ale riscurilor specifice generate de răspândirea virusului COVID-19.

595
DISTRIBUIȚI

Vicepreședintele ASF pentru Sectorul Instrumente și Investitii Financiare – Gabriel Grădinescu, a declarat:

”ASF are în vedere modificări ale legislației secundare privind desfășurarea și organizarea AGA în contextul riscurilor generate de virusul COVID-19 în domeniul pieței de capital și atrage atenția tuturor societăților privind necesitatea realizării unei evaluări proprii specifice fiecărui emitent și adoptării tuturor măsurilor necesare conform recomandărilor formulate de autoritățile competente, în vederea prevenirii / limitării răspândirii COVID-19. 

Conform calendarelor financiare, în cursul lunii Aprilie 2020, peste 400 de emitenți ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe piața de capital internă urmează a asigura derularea Adunărilor Generale ale Acționarilor (AGA). Derularea acestor AGA este esențială, în condițiile în care AGA este organul statutar de conducere al emitenților având competențe de aprobare a operațiunilor majore societare (precum situațiile financiare anuale, stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, numirea conducerii societății, finanțarea societății prin operațiuni de majorare a capitalului social etc).

Pentru a asigura buna funcționare a acestor agenți economici, ASF analizează posibilitatea completării legislației incidente în materia organizării si desfășurării adunărilor generale ale acționarilor societăților ale căror valori mobiliare sunt tranzacționate pe piața de capital internă, astfel încât să poată fi asigurată desfășurarea acestora, inclusiv in situația existentei unor restricții cu privire la organizarea și desfășurarea de evenimente (de tipul restricțiilor ce implică participarea fizică a acționarilor la ședința AGA).

În acest sens, ASF are în vedere ca pentru Adunările Generale ale Acționarilor în raport cu organele responsabile din cadrul emitentului care nu au obținut avizele necesare de la autoritățile competente pentru a putea organiza și desfășura în condiții de siguranță evenimente ce implică un număr ridicat de participanți, lucrările adunărilor generale ale acționarilor ar urma să se desfășoare concomitent prin:

a) utilizarea de mijloace alternative de participare și exercitare a votului (ex. vot prin corespondență sau prin  mijloace electronice de transmisie a datelor);

b) prezența fizică a unui număr maxim de persoane cu respectarea limitărilor și măsurilor dispuse de autoritățile competente ale statului și cu obținerea avizelor necesare în ceea ce privește organizarea și desfășurarea de evenimente, reuniuni și alte activități colective, în ordine descrescătoare a participării la capitalul social;

De asemenea este esențială asigurarea informării corespunzătoare a acționarilor/ investitorilor în ceea ce privește eventualele informații privilegiate.

În contextul prezentat, ASF va urmări îndeplinirea obligațiilor emitenților de a asigura respectarea drepturilor acționarilor/investitorilor (dreptul acționarilor de a participa și vota în cadrul Adunărilor Generale și dreptul de informare), asigurând emitenții de întreg sprijinul instituțional în vederea realizării celor mai bune practici‘’. 

Comentarii

comentarii