Acasă Eveniment Gală Local Kombat, la Lugoj

Gală Local Kombat, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Lugojul are şanse mare să intre în rândul oraşelor care găzduiesc gale de Local Kombat. Promotorul K1, Eduard Ieremia, însoţit de luptătorul Raul Cătinaş şi antrenorul acestuia, Marcel Drăgan, de la clubul lugojean Wodan, a avut o întrevedere cu primarul municipiului de pe Timiş, Francisc Boldea, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea organizării la Lugoj a unei gale Local Kombat. „La Lugoj există doi sportivi de o valoare incontestabilă, Corneliu Rus şi Raul Cătinaş, ultimul reuşind să fie, la gala desfăşurată recent la Varşovia, primul român calificat într-o semifinală de Grand Prix. Ca promotor, cred foarte mult în el”, a declarat promotorul Eduard Ieremia, precizând: „Cu siguranţă, anul acesta va avea loc la Lugoj o gală Local Kombat. Acum depinde ce amploare va avea ea, în funcţie de implicarea financiară”. Ideea organizării unei gale la Lugoj a fost susţinută şi de primarul Francisc Boldea: „La începutul lunii noiembrie vom organiza în sala „Ioan Kunst Ghermănescu” o gală Local Kombat de mare valoare. Cred că iubitorii sportului din oraş merită acest lucru”.

Comentarii

comentarii