Acasă Actualitate Gala Rotary Club Timişoara, un bal caritabil dedicat proiectelor comunitare

Gala Rotary Club Timişoara, un bal caritabil dedicat proiectelor comunitare

DISTRIBUIȚI

ROTARY GALA & PAUL HARRIS FELLOW RECOGNITION Timişoara a oferit un nou prilej, recent, pentru ca rotarienii timişoreni să-şi arate generozitatea faţă de semeni.

În cei aproape 90 de ani de existenţă, Rotary Club Timişoara a susţinut şi promovat proiecte sociale, medicale, educaţionale şi culturale cu impact relevant în comunitatea regională şi naţională. Motivaţi de principiul rotarian “A servi, mai presus de tine însuţi!”, cei peste 70 de membri ai Rotary Club Timişoara au realizat în ultimii 25 de ani proiecte caritabile de peste 3,3 milioane de euro.

La recentul bal rotarian am avut bucuria de a-l avea alături şi pe Mitropolitul Ioan al Banatului, care a donat o icoană, dar şi pe alţi colegi şi prieteni, la fel de generoşi, iar banii adunaţi în urma licitaţiei vor fi folosiţi pentru proiecte de binefacere.

În acest an vom susţine mai multe proiecte, între care Extinderea Centrului de zi “Orizonturi Noi” pentru persoane adulte cu dizabilităţi intelectuale (Fundaţia Pentru Voi – coordonator proiect – Laila Onu), O casă pentru fiecare – pentru persoane lipsite de adăpost – (Fundaţia Timişoara ’89 – coordonator proiect Petru Ilieşu), Performanţa în satul bănăţean – În sprijinul elevilor performanţi, cu posibilităţi materiale reduse, din mediul rural (coordonatori proiect: Daniel Marcu & Gelu Mateescu), Educaţie pentru viitor – În sprijinul elevilor performanţi, cu posibilităţi financiare familiare reduse. Premierea olimpicilor şi Burse Rotary (coordonatori proiect: Delia Golcea, Oltea Copaci şi Horia Bugărin), Proiect sculptură: Rotary 90 de ani: Marcarea Centenarului intrării Banatului în România Mare (coordonator proiect Sorina Jecza).

*

O casă pentru fiecare este un proiect coordonat de Fundaţia “Timişoara 89”, organizaţie cu caracter umanitar încă de la constituirea, pe 30 decembrie 1989, cea dintâi organizaţie destinată ajutorării persoanelor aflate în criză.

Fundaţia adăposteşte Complexul de servicii sociale ARHIPELAG, pentru persoanele adulte fără adăpost şi are 56 de locuri de cazare cu serviciile sociale anexe şi deschidere în viitor pentru amplasarea unor noi case de locuit în viziunea unei colonii sociale destinate persoanelor cu venituri insuficiente pentru a cumpăra sau a închiria o locuinţă. Obiectivul următor este construirea Casei germane şi dotarea complexului cu utilităţi, iar în perspectivă, înfiin ţarea unui centru de recuperare pentru persoanele cu handicap sever.

Educaţie pentru Viitor este un proiect cu două componente: Olimp şi Bursele Rotary. Olimp îşi propune susţinerea continuă şi multiplă a procesului de învăţare pentru elevii cu performanţe deosebite din judeţ, în colaborare cu dascălii. Prin acest proiect, Rotary Timişoara dă un mesaj puternic despre modul în care pot şi trebuie să fie sprijiniţi copiii şi tinerii talentaţi ai României. Clubul Rotary îşi propune să sprijine, prin acţiunile sale, 700 de elevi înscrişi la Centrul Judeţean de Excelenţă Timiş şi să acorde 100 de premii în bani pentru olimpicii cu rezultate notabile. Bursele Rotary continuă un proiect mai vechi care constă în acordarea unor burse anuale în valoare de câte 2.000 de lei pentru 10 elevi talentaţi şi merituoşi din liceele timişorene, care au posibilităţi materiale reduse.

Va urma etapa de identificare a dosarelor elevilor candidaţi, apoi selecţia riguroasă realizată împreună cu Inspectoratul Şcolar Timiş. Bursele le vor fi înmânate elevilor în cadrul unor festivităţi, în prezenţa membrilor Clubului Rotary.

Performanţa în satul bănăţean

Este un proiect al Clubului Rotary Timişoara care se derulează din 2011, destinat sprijinirii şi stimulării elevilor cu capacităţi intelectuale din mediul rural bănăţean, dar care au situaţie materială precară.

În prima etapă au fost ajutaţi prin finanţarea şcolarizării, unii au urmat deja studii universitare, a urmat etapa în care li s-au plătit copiilor cazarea, masa şi transportul. La ora actuală, toţi copiii selectaţi au absolvit clasa a XI-a cu medii peste 9.00, majoritatea fiind şi premiaţi, dar şi implicaţi în activităţi extraşcolare.

Acest proiect a fost selectat drept una din intervenţiile în educaţie, specific, asumate pe termen lung de Clubul Rotary Timişoara.

Sprijinirea Fundaţiei Pentru Voi

Un obiectiv prioritar este extinderea centrului de zi “Orizonturi Noi” pentru persoanele adulte cu dizabilităţi intelectuale.

De 22 de ani, această fundaţie este singurul furnizor de servicii sociale pentru adulţii cu dizabilităţi mentale din Timişoara. În prezent, sunt oferite servicii pentru 200 de beneficiari în cadrul a 3 centre de zi şi 6 locuinţe protejate.

În Timişoara sunt 2.200 de persoane cu astfel de dizabilităţi mentale, din care doar 200 beneficiază de servicii sociale oferite de centrul de zi. Toate cele 3 centre funcţionează la capacitate maximă, iar lista solicitanţilor se extinde la 2 ani de aşteptare pentru a fi admise în centru.

Proiectul “Orizonturi Noi” îşi propune extinderea centrului pentru a permite creşterea numărului de beneficiari la 40. Sunt persoane cu diagnostice grave: retard mental, tulburări din spectrul autismului şi sindrom Down.

*

Proiectul de sculptură

Rotary 90 în istoria centenară a Banatului a fost un proiect frumos, care şi-a propus marcarea momentului dublu aniversar legat de crearea mişcării rotariene în Timişoara, în urmă cu 90 de ani, alături de marcarea Centenarului Unirii Banatului cu România Mare.

Sunt două momente de răscruce pentru comunitate şi se cuvine ca însemnătatea lor să fie făcută cunoscută oraşului, ca o marcă de valoare şi continuitate. O lucrare de artă valoroasă, care să devină un semn iconic legat de prezenţa Rotary în oraş, în contextul istoric al Centenarului poate sugera legătura clubului cu comunitatea căreia i se dedică.

Lucrarea se poate amplasa într-una dintre locaţiile identificate de către Fundaţia Triade prin proiectul Masterplan pentru artă, realizat în anul 2016, printr-un larg parteneriat al entităţilor implicate în spaţiul public.

Comentarii

comentarii