Acasă Cultura Galeria Brăteanu îi invită pe timișoreni la vernisajul expoziției „Liquid Emergence” a...

Galeria Brăteanu îi invită pe timișoreni la vernisajul expoziției „Liquid Emergence” a artistei Teodora Pop

DISTRIBUIȚI

Galeria Brăteanu din Timișoara îi invită pe iubitorii de artă, joi, 30 aprilie, de la ora 18:00, la deschiderea expoziției „Liquid Emergence” a artistei Teodora Pop.

Liquid Emergence, un discurs pictural în care imaginile abstracte prind ușor contur și provoacă privitorul la o lecturare, nu atât prin prisma vizualului, ci prin cea a emoționalului, imaginarului.
Imaginile ne îndeamnă spre o cercetare intrinsecă, o reflectare lăuntrică, o evaluare sau o reevaluare a ceea ce suntem, cum, când și de ce suntem în acest fel.

Amalgamul de lichide care ne formează corpurile fizice, amalgamul de emoții, simțiri, trăiri și toate interacțiunile dintre ele definesc manifestările energetice feminine sau masculine prin care reacționăm și relaționăm cu tot ceea ce înseamnă mediul: interior și exterior.

Care este momentul în care ambele tipologii de gen se întrepătrund în fizic, în mental, în emoțional, în energetic și se contopesc în persoană?

Liquid energence ne propune o descifrare sau o identificare a respectivei clipei. Acel moment de extaz, subtil și efemer, ce se termină inopinat și grabnic în conștiința fizică, dar care nu este nici măcar observat la nivel  de manifestare, de existență. Acea comuniune ideală la care tânjim sau pe care ar fi necesar să o conștientizăm, dintre femininul colorat, cald, vibrant și unduitor și masculinul proaspăt, rigid, rece și monoton. Contopire evidențiată de urma lăsată de verticalitatea mișcarii gestuale masculine pe fundalul sensibil feminin.

Teodora Pop este născută în 1985 in Cluj-Napoca. Este absolventă a Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea Patrimoniu Cultural-Restaurare și Conservare și Pictură de Icoane și Biserici. În 2016 a absolvit masteratul în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția Pictură, unde în prezent își finalizează studiile doctorale în Arte Vizuale.

Participă la workshopuri internaționale și are o bogată activitate expozițională atât la nivel național, cât și internațional. Din 2018 este membru UAP, filiala Cluj. In 2019 a inițiat proiectul Art-Hoc, un spațiu de proiecte artistice deschis în Timișoara, oraş în care actualmente trăieşte şi crează.

”Vă aşteptăm cu drag joi, să o cunoaşteți pe artistă şi să descoperiți o parte din opera sa recentă, la un pahar de vin sec, natural, nefiltrat, de la crama Varvara din Silagiu. Spațiul expozițional este situat pe Strada Lucian Blaga Nr. 8, Timişoara. Pentru informații ne puteți contacta la adresa de e-mail: brateanucostin@gmail.com sau la telefon: 0724523525”, este mesajul lui Costin Brateanu, visual artist.

==

 

Comentarii

comentarii