Acasă Cultura Galerii de artă din Timișoara, promovate în noua revistă editată de UEBR

Galerii de artă din Timișoara, promovate în noua revistă editată de UEBR

DISTRIBUIȚI

A apărut cel de-al treilea număr al revistei anuale editată de UEBR, care invită, de această dată, la cunoaşterea cetăţii prin galeriile sale de artă contemporană. Spaţii în care sunt expuse schiţe, desene, gravuri, lucrări în ulei, sculpturi, care pot oferi spre vânzare astfel de creaţii, dar şi alte obiecte necesare pentru materializarea acestui har, bijuterii de colecţie, antichităţi.

Revista este un sumar ghid al celor mai cunoscute galerii de artă contemporană din Timişoara: Helios, Jecza, Popa S, Pygmalion, Axa Art, Calina, Vitralia, Andreas, Studio Arte, pe celelalte putând să le descopere în spaţiul timişorean.

Publicaţia a fost coordonată de Lia Lucia Epure, membru fondator al Asociaţiei Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. Revista poate fi găsită în centrele culturale din oraş, la sediile universităţilor, la operatorii de turism din Timişoara sau la sediile unor companii multinaţionale.

Revista, redactată şi editată de Uniunea Europeană Banat din România, este finanţată de Consiliul Judeţean Timiş.

Comentarii

comentarii