Acasă Actualitate Gărâna Jazz Festival se va desfăşura în Poiana Lupului şi la Biserica...

Gărâna Jazz Festival se va desfăşura în Poiana Lupului şi la Biserica Catolică din Văliug, în perioada 11-14 iulie

DISTRIBUIȚI

Gărâna Jazz Festival se va desfăşura începând de joi, 11 iulie, până duminică, 14 iulie, pe scenele din Poiana Lupului, în satul Gărâna, şi la Biserica Catolică din Văliug. 

Prima zi, joi 11 iulie, scena principală din Poiana Lupului va găzdui trei concerte excepţionale: Christian McBride & Ursa Major – un concert de  jazz acustic şi fusion-funk care poartă amprenta unică a liderului, Christian McBride (multiplu premiat Grammy); Tord Gustavsen Trio –  jazz introspectiv, inspirat din folclorul scandinav, corale şi gospel şi Amiira – Klaus Gesing/ Björn Meyer/ Samuel Rohrer – creatorii unui jazz avangardist îndrăzneţ, cu texturi şi ritmuri preluate din world music.

A doua zi, vineri, 12 iulie, programul începe de la ora 11.00, la Experimental Stage Empowered by #UniCreditBank – Biserica Catolică din Satul Văliug, cu două trupe româneşti experimentale: Mindthegap Trio (nu jazz, fusion şi rock progresiv) şi Cári Tibor Project – Sculpting Sounds (de la clasic la electronic, jazz, world music). Începând cu ora 18, în Poiana Lupului, vom savura din nou sonorităţile jazzului nord-american în concertul quartetului condus de inovatorul chitarist Jonathan Kreisberg. Cei trei berlinezi formidabili de la Melt Trio ne vor seduce cu  improvizaţiile lor avangardiste, iar jazzul norvegian va fi extraordinar reprezentat de Mats Eilertsen Trio şi Helge Lien Trio & Tore Brunborg, două formaţii exploratorii şi creatoare de fascinante teritorii muzicale.

Ziua a treia de festival, sâmbătă, 13 iulie, se deschide la ora 11.00, la Experimental Stage Empowered by UniCredit Bank de la Biserica Catolică din Văliug, cu proiectul internaţional al chitaristului român Sian Brie şi concertul solo al trompetistului maghiar Barabás Lőrinc. După ora 18.00, în Poiana Lupului vor fi Dixie Krauser & The Fusion Company, jazz cu infuzii cubaneze adus de Ariel Brínguez Quintet – Nostalgia Cubana şi jazz cu influenţe indie-rock semnat Girls in Airports. Mult aşteptatul proiect tribut 30 Years of e.s.t va încheia seara. Magnus Öström, Dan Berglund, Ulf Wakenius, Joel Lyssarides, Marius Neset şi Verneri Pohjola au scos din sertar compoziţiile celebrului Esbjörn Svensson Trio şi ni le vor dărui în noi aranjamente.

Ultima zi a ediţiei XXVIII, duminică, 14 iulie, începe de la ora 11.00, cu două formaţii româneşti pe scena de jazz experimental de la Biserica Catolică din Văliug: Nonconformist Anthology (aranjamente complexe şi compoziţii originale de fusion jazz) şi Amphitrio (influenţe din jazzul contemporan nordic şi culori balcanic-orientale). De la ora 18.00, în Poiana Lupului vor concerta cvartetul legendarului Wojtek Pilichowski, cvintetului fascinantului Gianluca Mosole şi formaţia condusă de tânăra stea poloneză, basista Kinga Głyk. Va cânta, de asemenea, cvartetul trompetistei Airelle Besson – laureată Victoires du Jazz şi Django Reinhardt (Académie du Jazz).

Bilete: bilete.ro/garana-jazz-festival-xxviii/. Biletele vor fi disponibile şi la faţa locului, la punctul de acces în Poiana Lupului, de joi, începând cu ora 15.00.

Mai multe informaţii despre artişti, program, transportul, cazarea sau campingul în zonă sunt pe site-ul festivalului: garana-jazz.ro/gjf-2024/

De-a lungul celor 27 de ani de existenţă, Gărâna Jazz Festival a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri de jazz open-air din Europa Centrală şi de Est, adunând laolaltă, în fiecare vară, mii de pasionaţi de muzica jazz şi zeci de muzicieni excepţionali din toate colţurile lumii.

Festivalul de la poalele Semenicului şi-a făcut o tradiţie din a fi gazda multor personalităţi muzicale. Dintre acestea: Jan Garbarek, Youn Sun Nah, Hiromi, Eberhard Weber, Charles Lloyd, John Scofield, Jack DeJohnette, Dhafer Youssef, Anouar Brahem, Stanley Clarke, Mike Stern, Tomasz Stańko, Enrico Rava, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitouš, Zakir Hussain, Terje Rypdal. În fiecare an sunt prezentate în jur de 20-25 de concerte, pe scena mare din Poiana Lupului şi pe scena din Biserica Catolică din Văliug.

 

Comentarii

comentarii