Pe 23 noiembrie 2023, între orele 18.00 – 20.00, la Casa Artelor din Timișoara va avea loc un gathering cultural inițiat și moderat de Mihaela Ion despre comunicarea în cultură. Discuția va parcurge diverse și importante zone de interes pentru toți agenții culturali și adiacenți, fiind propusă drept o discuție interactivă, deschisă către public cu scopul de a genera idei, răspunsuri și noi perspective despre comunicarea proiectelor culturale. Conferința face parte dintr-un proiect inițiat de Mihaela Ion în cadrul bursei de creație ei “Creat de Timişoara ” pe jurnalism cultural, în cadrul căreia discută cu stakeholderi din Timişoara şi internaţionali care au organizat proiecte culturale în cadrul Timişoara 2023. Interviurile din cadrul acestei burse sunt diseminate pe Revista Atelierul şi pe PRWave.
Alături de Mihaela Ion manager cultural, co-fondator Revista Atelierul vor participa la dialogul în și despre cultură și proiecte culturale 4 speakeri specialiști în domeniu: Germina Ion, co-fondator și Președinte al Asociației Contur, Elisabeta Varga, inițiatoarea proiectului Timișoara la cutie, Diana Caducenco, specialist în comunicare și relații publice și ofițer de comunicare la centrul cultural FABER și Anderka Iancea, jurnalist și parte din echipa Centrului de Proiecte.
“Comunicarea culturală este importantă pentru fiecare proiect indiferent de amploarea sa. Un proiect care nu este promovat şi nu ajunge la un public ţintă este unul care şi-a ratat scopul, din punctul meu de vedere. Comunicarea este partea cea mai importantă pentru un proiect, de aceea aceasta trebuie să beneficieze de un personal capabil şi obiectiv.” Mihaela Ion, manager cultural, co-fondator Revista Atelierul. Mihaela Ion, adaugă “Speakerii invitaţi vin cu noţiuni teoretice, dar mai ales cu detalii practice despre comunicarea proiectelor în care au fost şi sunt implicaţi. De aceea, această conferinţă poartă mai mult şi numele de gathering, este o întânire non-formală într-un spaţiu de consum de cultură din Timişoara, prin care va exista un schimb pertinent de informaţii practice”.
Comunicarea adecvată este adesea cheia succesului unui proiect, permițând pătrunderea mesajului în comunitate și atragerea participării active a publicului. Mihaela Ion și invitații săi vor propune în discuție strategii și instrumente practice pentru consolidarea comunicării în cadrul proiectelor culturale, oferind astfel participanților șansa de a descoperi noi modalități de amplificare a impactului cultural în societate.
De la creșterea vizibilității și atractivității evenimentelor culturale la consolidarea relațiilor cu publicul și partenerii, această conferință își propune să ofere instrumentele necesare pentru a transforma ideilor în realitate și a crea impact durabil în comunitatea culturală. Participanții vor pleca cu o viziune mai clară asupra modului în care pot contribui activ la dezvoltarea și promovarea culturii locale. Proiectul este un pas esențial pentru construirea unei comunități culturale responsabile și dinamice.