German Fest a spart hegemonia evenimentelor organizate de peste trei decenii de Forumul Democrat al Germanilor (FDG) din Banat. Un grup de șvabi entuziaști a înființat o asociație și a pus la cale un eveniment după modelul de succes al Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara, care anul viitor va sărbători zece ani. Germanii sunt însă la început. Fără finanțări de la autoritățile locale sau județene, fără prea mulți bani, dar cu mult curaj și entuziasm (susținut și de FDG), au reușit să pună pe picioare German Fest, care s-a desfășurat în acest weekend în Piața Libertății. Deschiderea oficială de vineri s-a ținut în interior, la Casa Adam Müller Guttenbrunn, dar apoi petrecerea s-a mutat în aer liber. Pentru concerte, organizatorii au ținut cont ca formațiile să aibă ceva legături cu limba și cultura germană. Sâmbătă au cântat Peregrinii, cu muzicieni care au absolvit „Lenau”, trupa lui Luca Dragu – care învață acum la Viena, alcătuită în mare parte din absolvenți de la „Lenau”, Spring Time Band din Lugoj, Christina Uikiza Trio din Austria și trupa actriței de la Teatrul German, Dana Borteanu, care a încheiat seara cu coveruri rock.
O mare surpriză a fost prezența Christinei Uikiza, o solistă născută la Reșița, cu rădăcini în comunitatea de carașoveni, care a locuit și câțiva ani la Timișoara, a stat câțiva ani și în Croația, iar din 2005 s-a mutat la Viena. În Austria și-a început practic cariera de artistă. A fondat Christiana Uikiza Quartet, cu care a ajuns să concerteze la opt ediții ale Balului Operei de la Viena. A cântat în deschiderea concertului lui Tom Jones și a susținut recitaluri în toată lumea. Christina a venit la German Fest într-o formulă cu doar doi muzicieni, un pianist și un contrabasist, iar concertul lor a fost apreciat de cei care s-au oprit sâmbătă seara în Piața Libertății.
Duminică nu a putut lipsi parada portului popular, iar pentru concertul de încheiere a primei ediții German Fest au fost invitați cei de la Tornado din Pecs, formație alcătuită din șvabi dunăreni din Ungaria, care a chemat publicul la dans pe ritmuri de etno-rock și muzică populară germană.
La German Fest a mai avut loc și un meci demonstrativ de Völkerball, coordonat de profesorul Harald Pinzhofer de la Liceul „Lenau”, alături de membrii Asociației Reconstituiri Istorice, care au purtat costume din perioada habsburgică, și, desigur, târgul gastronomic, care ar fi putut, totuși, avea mai multe în comun cu bucătăria germană.