Acasă Economic Germanii de la B Braun au început construcţia fabricii de 120 milioane...

Germanii de la B Braun au început construcţia fabricii de 120 milioane de euro de la Sânandrei, judeţul Timiş

2860
DISTRIBUIȚI

Germanii de la B Braun, prezenţi în România de 21 de ani cu activităţi în domeniul sanitar, au ales comuna Sânandrei, aflată la circa 12 km de Timişoara, pentru investiţia de 120 de milioane de euro într-o unitate de producţie de soluţii perfuzabile. Circa 250 de noi locuri de muncă vor fi create în urma investiţiei B Braun, anunţată încă de anul trecut. În aprilie 2018 au demarat lucrările pe suprafaţa de 37.000 de mp, realizate prin firma de construcţii sibiană Con-A.

 „Vrem să producem pe piaţa locală, avem şi avantajul regiunii în ce priveşte transportul, abilităţi lingvistice”, a spus Meinrad Lugan, membru în consiliul director al B Braun, la o conferinţă de presă care a avut loc la sediul companiei din Timişoara.

Fabrica se construieşte în parcul industrial Banat Business Park, aflat de asemenea în construcţie, amenajat de compania austriacă Porr Construct, o zonă industrială care se întinde pe 86 de hectare.

„Zona de autostradă (Autostrada Timişoara-Arad, n.red.) a făcut să vină companiile, centre de logistică”, spune un localnic, care se plânge de traficul din ce în ce mai aglomerat din zonă. Dezvoltarea regiunii şi apetitul companiilor pentru partea de Vest a ţării a făcut ca forţa de muncă să fie din ce în ce mai greu de găsit.

„În prezent, avem 30 de muncitori pe şantier, la capacitatea maximă vom lucra cu 150 de oameni. Dacă va fi nevoie, vom lucra şi cu localnici”, spune un om de pe şantier, care a mai menţionat că sunt probleme cu forţa de muncă.

Compania de construcţii Con-A din Sibiu a început deja lucrările la fabrica B Braun, care va fi construită în două etape – în primă fază partea de birouri şi depozite, iar în a doua etapă unitatea de producţie pentru care compania are nevoie de mai multe autorizaţii.

Câteva dintre produsele realizate de B Braun. În România vor rămâne circa două treimi din producţie, în timp ce restul produselor vor lua calea exportului, în ţări din regiune precum Serbia, Cehia, Polonia sau chiar Germania.

În apropierea zonei unde se construieşte fabrica B Braun sunt mai multe companii, printre care compania Mahle Componente de Motor, subsidiara locală a grupului german Mahle, care produce la Timişoara separatoare de ulei, elemente de filtre, filtre de aerpentru producătorii mari de autoturisme.

În prezent, fabrica B Braun este „şantier în lucru”, dar ambiţiile germanilor sunt ca în trei ani, până în 2021, să scoată pe porţile viitoarei fabrici primele soluţii perfuzabile care să ajungă în spitalele româneşti.

B Braun a intrat pe piaţa românească în 1998, în Timişoara, cu 10 angajaţi. În prezent, compania a ajuns la vânzări de 67,2 milioane de euro în România şi are 800 de angajaţi. Investiţia germanilor de la B Braun este una dintre puţinele proiecte de peste 100 de milioane de euro aflate în derulare, proiecte care accentuează dezvoltarea unei zone.

Sursa: zf.ro

Comentarii

comentarii