Acasă Economic Gheorghe Seculici propune modelul vest-european pentru întărirea Camerei de Comerț

Gheorghe Seculici propune modelul vest-european pentru întărirea Camerei de Comerț

DISTRIBUIȚI

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad este cel mai reprezentativ for al mediului de afaceri din județul Arad. Un număr de 173 de firme sunt membre ale Camerei, reunind peste 15.000 de angajați, ceea ce reprezintă aprox. 11% din totalul angajaților din județ.

În ce privește profilul membrilor Camerei, predomină sectorul Industriei.

Reprezentativitatea Camerei de Comerț, Industrie şi Agricultură Arad este dată atât de numărul de membri și de ponderea acestora în economia arădeană, cât și de numărul de firme care au apelat la serviciile și la sprijinul instituţiei de-a lungul timpului”, a declarat președintele Camerei, arhitectul Gheorghe Seculici. Acesta susține însă că este nevoie de o schimbare legislativă ca forța Camerei de Comerț să crească, așa cum se întâmplă în statele occidentale. Gheorghe Seculici prezintă  modelul italian al organizării Camerelor de Comerț la nivel național. În Italia firmele sunt în mod obligatoriu membre ale Camerei de Comerț și Industrie, iar acest organism, organizat pe bresle, este principalul partener al Guvernului atunci când se iau decizii cu impact asupra mediului de afaceri. Numărul mare de membri oferă forță și Camerelor de Comerț, să angajeze cei mai buni avocați și cei mai buni consultanți pentru a crea presiune asupra decidenților politici, ca deciziile lor să fie în favoarea mediului de afaceri și nu, așa cum se întâmplă deseori în România, în defavoarea lor.

Arh. Gheorghe Seculici consideră că inclusiv modelul maghiar de funcționare a Camerelor de Comerț, model pe baza căruia UDMR a depus în Parlament un proiect de lege, ar putea reprezenta un mare progres pentru Camerele de Comerț din țară. Din păcate, dezbaterea proiectului stagnează, parlamentarii având alte priorități pe agendă. Proiectul de lege vine cu două noutăți importante: este necesară includerea tuturor antreprenorilor din România într-un catalog al firmelor, să le crească vizibilitatea locală și internațională, să poată fi contactați mai ușor de posibilii parteneri de afaceri; de asemenea, proiectul de lege susține profesionalizarea administratorilor de companii, certificarea de către camerele de comerţ a competenţelor acestora. Este important ca oamenii care își deschid firme să înțeleagă legile și responsabilitatea pe care o au ca administratori.

“Investitorii trebuie să fie uniți ca vocea lor să fie auzită și opiniile lor să fie respectate. Pentru domenii distincte este nevoie de soluții distincte, nu de măsuri generale. Fără o reprezentare adecvată în relația cu Guvernul, vom constata că în continuare politicul ia măsuri antieconomice, fără suport în realitatea cu care operează investitorii. Iar asta nu este doar în defavoarea mediului de afaceri, ci și a statului, cu consecințe asupra calității vieții fiecărui român. Legea Camerelor de Comerț trebuie aliniată la legislația europeană cât mai rapid pentru a putea susține mediul economici România în relația cu cel din UE”, a declarat arh. Gheorghe Seculici.

 

Comentarii

comentarii