Acasă Actualitate Gigi Becali, condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare in dosarul...

Gigi Becali, condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare in dosarul sechestrarii de persoane

DISTRIBUIȚI

gigi becaliReactia lui Becali: Eu nu mai am ce cauta niciodata in tara aia. In Dubai, langa biserica crestina, sunt niste case frumoase.

Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare in dosarul sechestrarii de persoane. Decizia este definitiva. Completul de 5 judecatori de la Curtea Suprema a decis si un termen de 8 ani de incercare, interval in care i se suspenda dreptul de a fi ales. Imediat dupa citirea sentintei, Gigi Becali a declarat in direct la RTV ca “Aici pierde tara romaneasca. Eu nu mai am ce cauta niciodata in tara aia. In Dubai, langa biserica crestina, sunt niste case frumoase. Trebuie sa-mi pun familia la adapost”. Judecatorii din Completul de 5 au fost: Livia Stanciu (presedintele Inaltei Curti), Florentina Dragomir, Francisca Vasile, Sorina Popescu si Alina Ioana Ilie.

La termenul din 28 ianuarie al procesului, procurorul prezent la instanta le-a cerut judecatorilor casarea deciziei de achitare si condamnarea tuturor inculpatilor “la media limitelor speciale de pedeapsa prevazute de lege” in cazul acestor infractiuni. Concret, a aratat ulterior procurorul, inculpatii din dosar ar trebui condamnati la o pedeapsa de aproximativ 11 ani si sase luni, limitele fiind intre 7 si 15 ani pentru fapta pentru care acestia au fost deferiti justitiei. Procurorul a mai spus ca instanta de fond, respectiv completul de trei judecatori al instantei supreme, a gresit atunci cand i-a achitat pe cei din acest dosar. Potrivit procurorului, modalitatea prin care s-au comis faptele sunt de natura unui “comando urban” in sensul ca s-au folosit arme de foc, au existat urmariri si accidentari in trafic, rapiri si violenta. Procurorul a mai aratat ca in cazul in care persoanele din acest dosar ar fi achitate, s-ar crea impresia ca orice persoana isi permite bodyguarzi isi permite si sa depaseasca si limitele legale in a-si face dreptate. Gigi Becali, a fost achitat, pe 19 octombrie 2011, de catre un complet de trei judecatori al ICCJ, el fiind acuzat ca le-a ordonat garzilor sale sa ii prinda pe cei care i-au furat un Mercedes. Hotii au fost dusi apoi la sediul Partidului Noua Generatie (PNG), pe care Becali in conducea, loc unde acestia au fost sechestrati cateva ore si agresati. Decizia instantei a fost contestata de Parchet si de unii dintre inculpatii din dosar, iar dosarul a ajuns la completul de cinci judecatori de la aceeasi instanta. Gigi Becali a fost achitat pentru ca “premisa procurorilor a fost gresita”, iar judecatorii au constatat ca acesta a comandat recuperarea masinii si nu violente la adresa hotilor, tinandu-le lectii de morala. Judecatorii instantei supreme au aratat in motivarea deciziei din 19 octombrie 2011, ca partile vatamate nu au avut de suferit in urma furtului limuzinei lui Becali, ci, mai mult, au fost tratate cu bauturi la barul din Pipera iar acestora nu li s-a interzis nicio clipa sa plece. Magistratii remarca totodata ca niciuna din parti nu a cerut expres sa fie lasata sa plece.
Gigi Becali a fost trimis in judecata in acest caz in octombrie 2009, alaturi de Stefan Dediu, Catalin Otto Zmarandescu, Mihai Mila, Niculae Dumitrascu, Marcel Popa si de politistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate in mod nelegal. Potrivit procurorilor Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Gigi Becali le-ar fi cerut garzilor sale sa-i gaseasca pe cei care i-au luat autoturismul, sa-i duca la sediul PNG (unde functiona si un bar), unde hotii au fost pusi sa dea declaratii scrise, in care consemnau ca ei sunt cei care au furat Mercedesul finantatorului si ca nu vor reclama Politiei faptul ca au fost urmariti cu masinile, urcati cu forta in vehicule si dusi in Pipera. Unul dintre hoti a fost impuscat, glontul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei (Nicolae Tinel) la barul din Pipera, care de fapt este sediul Partidului Noua Generatie (PNG).
“Probatoriul administrat in cauza a relevat faptul ca, in noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, inculpatii Dediu Stefan Fanus, Zmarandescu Catalin Otto, Mila Mihai, Dumitrascu Niculae si Popa Marcel, instigati de inculpatul Becali George, actionand impreuna si folosind violenta, le-au imobilizat si rapit pe partile vatamate N.T., M.S. si A.C.D. pe care le-au transportat, impotriva vointei acestora, intr-un local din orasul Voluntari, judetul Ilfov, sechestrandu-le aproximativ doua ore si supunandu-le la suferinte fizice si psihice. In acest context, inculpatii le-au obligat pe partile vatamate sa scrie declaratii prin care recunosteau comiterea unei infractiuni”, informa Parchetul, care aprecia ca furtul trebuia reclamat la politie, iar hotii ar fi trebuit sa fie dusi in fata autoritatilor.
Gigi Becali a fost arestat preventiv pe 3 aprilie, alaturi de alte cinci persoane – Catalin Otto Zmarandescu, Stefan Dediu, Nicolae Dumitrascu, Dumitru Beciu si Marius Petrinel Geavela – fiind acuzat de trei fapte de lipsire de libertate in mod ilegal, infractiune pedepsita cu inchisoare de la 7 la 15 ani. Pe 17 aprilie, Becali a fost eliberat din arest, fiind trimis in judecata in stare de libertate.

Comentarii

comentarii