Acasă Politica Grigore Trif susţine că PP-DD Timiş va avea doar candidaţi „portocalii”, la...

Grigore Trif susţine că PP-DD Timiş va avea doar candidaţi „portocalii”, la alegerile locale

DISTRIBUIȚI

PRM Timiş a semnat, recent, un protcol de colaborare cu Partidul Poporului – Legea Cojocaru. Deocamdată, PP-LC a primit contracost o cameră unde să-şi desfăşoare activitatea în sediul PRM Timiş. „Am semnat un protocol de colaborare cu Partidul Poporului – Legea Cojocaru. La alegerile locale, vom merge însă pe liste separate. Noi am semnat o colaborare cu adevăratul Partid al Poporului şi nu cu clona lui, PP-DD”, a spus Grigore Trif, liderul PRM Timiş. Acesta le transmite un mesaj foştilor peremişti, Vasile Caprea şi Stan Cucăilă, actualii lideri ai PP-DD Timiş. Sunt oameni cu prea mare moralitate pentru PP-DD şi nici nu ştiu ce îi aşteaptă. “Începe să se vadă şi în Timiş jurământul de felonie al lui Dan Diaconescu în faţa lui Traian Băsescu, jurământ practicat în Evul Mediu faţă de stăpân. Caprea şi Cucăilă, săracii de ei, sunt de o valoare morală ridicată faţă de nivelul PP-DD. Pentru noi nu au avut suficientă valoare, dar pentru PP-DD sunt OK. Portocaliul Adrian Diaconu, căruia au fost nevoiţi să-i dea o funcţie de conducere, va fi cel ce va stabili listele de candidaţi în PP-DD. Vor fi oameni din eşalonul doi-trei-patru al PD-L care vor candida pe listele de consilieri şi primari ai PP-DD Timiş”, mai spune Grigore Trif.

 

Comentarii

comentarii