Acasă Politica Grindeanu le cere parlamentarilor de Timiş să nu apere interesele „mafiei portocalii”

Grindeanu le cere parlamentarilor de Timiş să nu apere interesele „mafiei portocalii”

DISTRIBUIȚI
„Fac un apel la parlamentarii de Timiş să voteze moţiunea de cenzură ce va fi depusă de PSD, pentru că nu au fost trimişi de alegători în parlament să apere interesele mafiei portocalii”, spune Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD Timiş 

 
După ce în luna iunie a acestui an, Guvernul Boc a scăpat de moţiunea de cenzură la doar opt voturi diferenţă, opoziţia pregăteşte pentru această toamnă o nouă încercare de a destitui guvernul. Pentru că PSD şi PNL nu întrunesc numărul de 236 de voturi necesar adoptării moţiunii de cenzură ce va fi depusă în toamnă, reprezentanţii opoziţiei cer sprijinul parlamentarilor independenţi şi al celor ai minorităţilor. „Fac un apel la parlamentarii de Timiş să voteze moţiunea de cenzură ce va fi depusă de PSD, pentru că nu au fost trimişi de alegători în parlament să apere interesele mafiei portocalii”, spune Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD Timiş. Din judeţul Timiş, în Camera Deputaţilor există un parlamentar independent, Maria Barna, aleasă pe listele PSD. Cât despre reprezentanţii minorităţilor,  din Timiş există trei parlamentari, aleşi însă la nivel naţional: Ovidiu Ganţ (Forumul Democrat al Germanilor din România), Duşan Popov (Uniunea Sârbilor din România) şi Niculae Mircovici (Uniunea Bulgară din Banat-România). 
 
„Semnăturile politice blochează proiecte cu fonduri europene”
 
În opinia social-democraţilor, guvernul trebuie în mod imperativ să cadă, iar remanierile de la nivel naţional şi cele anunţate la nivel local, în cazul instituţiilor deconcentrate, sunt catalogate de Grindeanu ca „praf în ochii cetăţenilor”. Acesta mai spune că „superpolitizarea” tuturor sistemelor duce la nefucţionarea sistemului, ajungându-se la blocarea unor proiecte ce ar trebui realizate pe fonduri europene. „S-a ajuns la un nivel care nu se mai poate controla. Superpolitizarea a dus la un blocaj, inclusiv la ce înseamnă proiecte pe fonduri europene. Nu mi se pare normal ca atâta timp cât avem depuse proiecte, să stăm în semnătura politică a unor doamne sau domni numiţi pe criterii politice”, a declarat Sorin Grindeanu. Acesta a exemplificat prin situaţia proiectului privind scăderea emisiilor poluante şi creşterea performanţelor SC Colterm SA. Comisia Europeană a semnat încă din luna iulie aprobarea de finanţare a proiectului în valoare de aproximativ 55 de milioane de euro, iar de atunci se aşteaptă aprobarea de la Guvernul României. O altă situaţie de blocaj se referă la proiectul prin care strada Cloşca din Timişoara ar trebui reabilitată tot cu fonduri europene, pe Programul Operaţional Regional (POR). Data limită de depunere a proiectelor pe POR este în luna octombrie a acestui an, însă situaţia proiectului este staţionară din pricina lipsei avizului de mediu „De doi ani şi jumătate proiectul este blocat, pentru că nu primim autorizaţia de mediu. Acest lucru mă miră, pentru că nu am văzut pe acea stradă panouri publicitare”, a acuzat, nu foarte subtil, Sorin Grindeanu, referindu-se la faptul că soţul Gabrielei Lambrino, directorul Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului din Timişoara, conduce o firmă de publicitate stradală.   
 
 
 

Comentarii

comentarii