Acasă Actualitate Gropile nesimțirii, gropile fricii, gropile umilinței…

Gropile nesimțirii, gropile fricii, gropile umilinței…

DISTRIBUIȚI

Când în urmă cu aproximativ 3 ani drumul județean (DJ571B) Bozovici-Dalboșet-Șopotu Nou a fost, de bine de rău, cârpocit, locuitorii din această parte a Almăjului au răsuflat ușurați, chiar satisfăcuți!

Au fost atunci două mitinguri de protest la adresa nesimțirii conducătorilor județului, s-au scris scrisori deschise celor de la putere care, prin indolența lor, lăsaseră un drum județean de mare interes turistic să devină unul dintre cele mai groaznice drumuri din România. După mai bine de 10 ani de minciuni și malversațiuni din partea decidenților, drumul a fost adus la nivelul ”tot e mai bine de cum o fost”, pentru că nici vorbă să fi fost o ”reabilitare totală”. Mai mult, prin punctele esențiale, exact lângă porțiunile refăcute, au fost lăsate niște gropi mai mici, nu chiar puține, pe care eu le-am numit atunci, discutând cu prietenii almăjeni alături de care am luptat pentru refacere, ”gropi de sămânță”. Om vechi, mergător de-o viață pe drumurile almăjene, tare mi-era teamă că din ele vor ”înflori” cât de curând, în vreun an, doi, niște gropi adevărate, adică bine ”adâncate”! ”Gropile de sămânță” de acum trei ani s-au dezvoltat uimitor pentru o țară civilizată, dar previzibil pentru o țară cum e a noastră, ba mai mult, s-au înmulțit, astfel că din nou, vai, a câta oară, cine circulă între Bozovici și Șopotu Nou, respectiv către intrarea în Cheile Nerei, riscă să-și distrugă mașina, mai ales dacă nu cunoaște drumul. Spun asta în cunoștință de cauză, au pățit-o doi prieteni ajunși prima oară în zonă. Culmea parșiveniei rutiere locale, gropile de acum, cel puțin o parte din ele, cele mai adânci, sunt plasate după o porțiune de drum relativ bună, care îl fac pe șoferul turist dornic să admire peisajul Almăjului să creadă că așa este tot drumul…

Ce ușor și mai ieftin, pentru că o stație de asfalt există chiar pe traseul drumului, ar fi fost de reparat ”gropile de sămânță” inițiale! De la lună la lună ele s-au adâncit, mărit, înmulțit, fără nici o reacție din partea autorităților. Din nou, după 2 ani de relativă ”normalitate”, adică cu gropi previzibile, puțin adânci, sunt porțiuni de drum aproape de netrecut!

Au redevenit gropi ale nesimțirii indolente a celor care conduc județul! Știu, nu sunt bani, va urma o reabilitare totală, un studiu de fezabilitate, bașca prefezabilitate, dilema cu cine face consultanța, cine rezolvă contestația (ile), falimente (aparent) imprevizibile etc. Până la această amplă și completă operațiune, așteptăm cu toții realizarea promisiunii, făcută în ianuarie 2023, de ”covoare asfaltice” care vor fi așternute până în iunie 2023 pe acest drum atât de năpăstuit! Sunt și gropi ale fricii conducătorilor locali. Cum să-i superi pe șefii de la județ? Că doar nu se știe când ”ai nevoie” de ei!!! Și vrei să fii primit și înțeles ”direct și personal”, ”ajutat” cu vreun ”proiect” de cultură, sport și sănătate! Din simpatie înțelegătoare pentru timizii primari mă abțin să exemplific… Dar sunt și gropi ale resemnării și ale umilinței almăjenilor, chinuiți ceas de ceas, zi de zi, ani și ani să străbată aceleași drumuri mizerabile, inadmisibile pentru o țară europeană din secolul al XXI-lea!

Să ne imaginăm că în casa în care locuim apare în curte, pe coridor, sau într-o cameră o groapă. Oare cât timp ar tolera fiecare dintre noi o astfel de situație? Eu cred că orice groapă care apare pe orice drum din România, casa noastră comună, ar trebui astupată imediat!!! O groapă nereparată pe un drum public este o jignire, o palmă la adresa oricărui cetățean plătitor de taxe!

Ca almăjan ce sunt, dar și urmaș de grăniceri, nu pot să mă resemnez și să nu protestez încă o dată și ori de câte ori va fi nevoie față de această inadmisibilă, oribilă stare a drumului principal al Țării Almăjului! Refuz să cred că nu există posibilități de finanțare pentru orice șosea într-o țară din Uniunea Europeană în anul 2023! Lanțul hipercentralismului românesc încremenit în timp e ultraruginit de jos până sus, adică din Almăj până la București, trecând prin Reșița, în cazul județului nostru!

Cum vi se pare, dragi cărășeni, această temă de dezbătut în viitoarea campanie electorală: Fără nicio groapă pe drumurile cărășene!!! Credeți că-i imposibil de pus în practică?

P.S. Rog cititorii să considere că m-am gândit cu aceeași revoltă și amărăciune și la drumul către Sasca dinspre Oravița. Inclusiv cel de la Sasca la Șopotu Nou…

Articol publicat în caon.ro

Comentarii

comentarii