Acasă Actualitate Guvernul a dat liber la crearea de copii în eprubetă

Guvernul a dat liber la crearea de copii în eprubetă

DISTRIBUIȚI

Timişorenii-părinţi care suferă de sterilitate ce nu poate fi tratată prin nicio metodă terapeutică clasică sau intervenţie chirurgicală au, acum, şansa de a deveni părinţi, conform legii. Legea privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator a fost aprobat de către Guvernul României, miercuri, 28 septembrie.

Conform actului normativ, activitatea de reproducere umană asistată medical cu terţ donator va fi organizată şi controlată de Ministerul Sănătăţii, care este autoritatea responsabilă în domeniu. Supravegherea şi coordonarea activităţilor de reproducere umană asistată medical cu terţ donator se va face de către Agenţia Naţională de Transplant. Vor putea recurge la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator părinţii care îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii care vor fi stabilite prin ordin de ministru. Tehnicile de reproducere umană asistată medical cu terţ donator vor fi cele realizate în cadrul procedurilor de fertilizare in vitro şi de inseminare artificială. Actul donării este gratuit, iar identitatea terţului donator este confidenţială.

Comentarii

comentarii