Acasă Actualitate Guvernul și-a dat girul: de marți se deschid restaurantele. În Timiș, CJSU...

Guvernul și-a dat girul: de marți se deschid restaurantele. În Timiș, CJSU va decide dacă există localități unde rămân închise, dar, la nivel de județ, incidența cazurilor de COVID-19 este mult sub prag

DISTRIBUIȚI

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a recomandat, prin Hotărâre nr.43/2020, ca restaurantele și cafenelele să fie redeschise, cu respectarea anumitor măsuri de protecție. Luni, 31 august, guvernul a decis să pună în aplicare recomandările CNSU, începând chiar de ziua următoare, și, astfel, a adoptat Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020, cea care prelungea starea de alertă începând cu 16 august.

Hotărârea prevede ca restaurantele și terasele să poată fi deschise în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori. În județul Timiș, anunță reprezentanții prefecturii, incidența cazurilor este de 0,555 la mia de locuitori, astfel că se pot deschide restaurantele, cinematografele și instituțiile de cultură cu respectarea normelor de protecție.

Alte măsuri impuse prin noua hotărâre sunt:

– administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum 2 metri între mese și să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă;

– reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție;

– se menține interdicția pentru activități de tip bar/club/discotecă și a exploatării locurilor de joacă din centrele comerciale în care își  desfășoară activitatea mai mulți operatori economici.

– creșterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane, cu respectarea normelor de distanțare fizică.

Reprezentanții Prefecturii Județului Timiș atrag totuși atenția: „În cazul în care în localități din județ, incidența cazurilor crește peste pragul de 1,5 la mia de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență poate decide închiderea localurilor în respectivele localități. Totodată, în cazul în care incidența în aceste localități va scădea sub prag, tot Comitetul Județean pentru Situații de Urgență poate decide redeschiderea lor”. Același lucru se poate aplica și la nivelul întregului județ, dacă este depășit pragul menționat.

Comentarii

comentarii