În această săptămână am avut un exemplu cât se poate de concludent. Am văzut cum, în fracțiuni de secundă, puterea executivă calcă în picioare puterea legislativă. Două puteri fundamentale ale statului de drept, care ar trebui să fie separate și să lucreze independent una de alta. Trăim așadar într-o democrație răsturnată.
Comisia juridică a Camerei Deputaților, alcătuită din parlamentari pricepuți în ale legii, mulți dintre ei juriști, a dezbătut, încercând să-și facă datoria, un proiect de lege propus de Ministerul Justiției. Fără prezența responsabilului de acest portofoliu. Fără prezența lui Cătălin Predoiu, care a găsit de cuviință să facă altceva în respectiva zi. Și fără vreo participare a secretarului de stat, care a declarat ritos că nu este împuternicit să se exprime asupra articolelor de lege promovate de ministerul de unde își ia leafa. Ei bine, s-au făcut fel de fel de amendamente, despre care, în timp real, au fost informați cei doi înalți corifei ai politicii de la București: generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, încă premier, și viitorul premier Marcel Ciolacu. Iar aceștia s-au inflamat. Ceea ce i-a scos din sărite este un amendament care, pe bună dreptate, interzicea ca Serviciul Român de Informații să efectueze interceptări în susținerea acuzațiilor procurorilor. Asta înseamnă că între parlamentarii Comisiei juridice și cei doi demnitari politici s-a mai interpus o entitate. Desigur, secretă. Ciucă și Ciolacu au pus de urgență mâna pe telefon, au contactat-o pe Laura Vicol, președinta Comisiei, și i-au cerut să anuleze imediat toate amendamentele dezbătute și aprobate în această zi istorică. Iar Laura Vicol s-a executat. Și, iată, avem cea mai elocventă și scandaloasă dovadă a faptului că în România nu funcționează principiul constituțional al separării puterilor în stat.
Conform Legii Fundamentale, dar și celor mai elementare reguli ale democrației, într-un stat de drept funcționează patru puteri în stat. Trei oficiale, Legislativul, Executivul și puterea judecătorească, și presa, ca putere neoficială. Dintre toate aceste puteri, cea mai importantă este puterea legislativă. Pentru că este și cea mai reprezentativă. Lucrând independent, puterea legislativă nu conduce puterea executivă, dar o poate controla. Și trebuie să o controleze. Este una dintre îndatoririle de bază ale senatorilor și deputaților. De altfel, Parlamentul este cel care aprobă programul de guvernare, îi analizează în comisiile de specialitate pe candidații de miniștri, îi cheamă la raport de câte ori e necesar, îi numește prin vot sau îi demite prin moțiuni de cenzură. Aceasta în teorie. Dar iată că, în practică, s-a procedat pe dos. Un premier a șters podeaua cu ditamai Comisia juridică a Camerei Deputaților. Le-a anulat în câteva fracțiuni de secundă voturile democratice, în baza cărora deputații au luat decizii importante.
Nu mai este esențial să explicăm cum de a fost posibil așa ceva. Nu mai este necesar, pentru că semnalăm de ceva vreme cum, în ritm accelerat, statul român se militarizează. Se îndepărtează tot mai mult de definiția statului democratic. Totuși, trebuie formulate câteva observații.
Este explicabil de ce întreaga presă a titrat faptul că, în ciuda unor decizii anterioare ale Curții Constituționale, din nou procurorii vor putea utiliza discreționar interceptări făcute de Serviciul Român de Informații. Și nu vor fi, așa cum e normal, beneficiarii propriilor interceptări sau a unor interceptări efectuate de o instituție independentă. Neînregimentată. Și controlată doar de Parlament. Este o abatere gravă de la democrație. În al doilea rând, s-a discutat în Comisia juridică îndelung asupra faimosului prag de la care ar urma să fie instrumentate și sancționate cazurile de abuz în serviciu. Abuzul în serviciu este o infracțiune inventată de I.V. Stalin, pentru a-i executa cu mai multă ușurință pe adversarii politici ai regimului bolșevic. După care această formulă a fost implementată în întreg lagărul socialist. În realitate, putem vorbi despre un comportament abuziv și chiar sancționabil al unui funcționar public doar în raport cu interesul cetățenesc și cu interesul colectiv. Refuzul de a da curs unei solicitări legale este desigur un abuz. Și tot un abuz este atunci când, în calitate de funcționar public, iei o măsură care lezează în mod grav interesul public. În rest, funcționarul public poate comite alte nenumărate infracțiuni: luare și dare de mită, trafic de influență, furt, etc. Aceste alte infracțiuni sunt fiecare dintre ele definite în Codul penal. Abuzul în serviciu, în forma prevăzută de legislația României, nu ar trebui să existe. Se dorește însă cu orice preț crearea unui mecanism cât mai facil pentru ca, la nevoie, oamenii să poată fi anchetați, judecați și condamnați. Pentru ca funcționarii publici să trăiască cu sabia lui Damocles deasupra capului. Și nu numai ei. Pentru că, din nou printr-un abuz, de data asta legislativ, noțiunea de funcționar public este astfel extinsă, încât atunci când se pune probema abuzului în serviciu, aproape orice categorie socio-profesională poate fi inclusă în sfera funcționarului public.
Și o ultimă observație. Amendamente au fost foarte multe la această inițiativă legislativă a Ministerului Justiției, făcută și promovată pe repede înainte, fără o consultare serioasă cu părțile implicate. În urma intervenției premierului, întărită de intervenția lui Marcel Ciolacu, toate amendamentele făcute de parlamentari au fost aruncate în coșul de gunoi al Parlamentului României.
Comentarii
comentarii
