Acasă Cultura Hai, Banat, Banat, Banat, de Ziua Națională a României 2021! 

Hai, Banat, Banat, Banat, de Ziua Națională a României 2021! 

DISTRIBUIȚI

Școala de Artă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al CJT, vă invită miercuri, 1 decembrie 2021, de la ora 13, la spectacolul ”Suflet de român”.

Vor urca pe scena sălii de spectacole a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș (Timișoara, str. E. Ungureanu nr.1)  elevi ai claselor de canto-muzică populară: clasa prof. Carmen Popovici Dumbravă și prof. Gabi Zaharia, Clasa de instrumente de suflat – saxofon – prof. Daniel Iova și clasa de orgă electronică – prof. Sorin Todor.

Dornici să-și împărtășească pasiunea pentru muzica populară și talentul, într-o zi de mare sărbătoare, tinerii artiști vor interpreta brâuri și jocuri care exprimă nealterată identitatea culturală românească. ”Satule, grădină mândră”, ”Hai, Banat, Banat,” ”Bănățeană mi-s din pustă,” ”Kosaciko Kolo,” ”Didă dodă Ana” sunt doar câteva dintre cântecele menite să încânte sufletele iubitorilor de folclor.

Spectacolul va fi transmis pe pagina de facebook a Școlii populare de artă.

“Astăzi spunem, din tot sufletul și cu gândul la voi toți, la mulți ani, draga noastră Românie!”, este mesajul organizatorilor.

 

Comentarii

comentarii