Acasă Actualitate Hai pe ghețar, la Iulius Mall, să îți faci prieteni de Crăciun,...

Hai pe ghețar, la Iulius Mall, să îți faci prieteni de Crăciun, într-un decor de realitate augmentată

DISTRIBUIȚI

Și în acest an, Iulius Mall Timişoara a pregătit surprize aparte pentru clienții săi, mici sau mari. În luna decembrie, îți propunem să descoperi un ţinut de gheaţă prin intermediul realității augmentate, tehnologia care îmbină realitatea fizică cu cea virtuală. Vei avea parte de o experiență inedită, alături de prietenii necuvântători ai lui Moș Crăciun.

Pe lângă decorul de poveste din mall, un alt punct de atracție pentru clienți, mai ales pentru copii, este ghețarul de la demisol, zona Poema. Cei care vor să descopere ținutul înghețat trebuie să vină pe ghețar și, cu ajutorul realității augmentate, pe un ecran gigant, de 4,5 metri lățime și 3 metri înălțime, vor vedea cum li se alătură pinguini hazlii, foci jucăușe și un urs polar prietenos. Amicii virtuali sunt puși pe șotii, fac giumbușlucuri și se joacă, spre amuzamentul vizitatorilor. La final, clienții rămân cu o amintire din ținutul îndepărtat. Fotografiile sunt încărcate pe pagina de Facebook Iulius Mall Timişoara.

Gheţarul pentru realitate augmentată este o destinație distractivă de sezon, însă are și un rol educativ. Și asta pentru că, în pauze, pe ecran rulează curiozități despre necuvântătoarele de pe tărâmurile înghețate. Astfel, cei mici și cei mari află că foca poate dormi sub apă, pinguinii rezistă la temperaturi de până la – 60 grade Celsius, urșii polari nu hibernează sau că în Antarctica există de opt ori mai multă gheață decât la Polul Nord.

Decorul hibernal poate fi vizitat zilnic, prin intermediul realității augmentate, până pe 28 decembrie 2017, în intervalul orar 10.00 – 22.00.

Comentarii

comentarii